California – primele progrese in lupta cu flacarile
In California au fost inregistrate primele progrese in lupta cu flacarile, dupa ce pompierii au reusit sa stinga unul din focarele de incendii, iar alte doua au fost reduse in proportie de 50%, precizeaza AFP.
Peste 10.000 de pompieri si 90 de avioane au participat la actiune.
Potrivit ultimului bilant provizoriu dat publicitatii de AFP, 9 oameni si-au pierdut viata si peste 40 au fost raniti. In plus, cel putin 500.000 de persoane au fost nevoite sa isi paraseasca locuintele, fugind din calea flacarilor. Peste 1.400 de cladiri au fost distruse si peste 1.800 de kilometri patrati de teren au ars.
Incendiile, cele mai grave din ultimii patru ani, s-au extins din cauza rafalelor puternice de vant si au afectat zona de sud a orasului San Diego, amenintand, de asemenea, si comunitatile situate la nord de metropola.
Presedintele George W. Bush, care a vizitat o parte din zonele devastate, a deblocat fondurile federale pentru sprijinul sinistratilor si a semnat o declaratie prin care recunoaste existenta unui dezastru major in California. Guvernatorul Arnold Schwarzenegger ii ceruse, anterior, lui Bush sa ridice nivelul de alerta la „dezastru major”, situatie care impune ajutorul federal.
O mare parte dintre persoanele evacuate au fost cazate pe stadionul Qualcomm din San Diego. Sinistratii au primit alimente si bunuri de baza necesare supravieturii.
Incendiile au afectat si Parcul Animalelor Salbatice din San Diego, cele mai multe dintre animale fiind evacuate, iar restul – inchise in spatii puternic irigate.
AFP noteaza ca incendiile cu care se confrunta Statele Unite sunt cele mai grave din ultimii 4 ani. Un dezastru similar a avut loc la sfarsitul anului 2003, cand cel putin 22 de persoane si-au pierdut viata in incendiile care au distrus 3.000 de locuinte si au devastat aproximativ 3.000 de kilometri patrati.