Sari direct la conținut

Consultanta de 10 milioane de euro pentru autostrada Cernavoda-Constanta

HotNews.ro

Compania britanica Mott MacDonald a castigat licitatia pentru consultanta la proiectarea si supervizarea tronsonului Cernavoda-Constanta din Autostrada Soarelui. Contractul are o valoare de aproximativ 10 milioane de euro.

Potrivit anuntului de achizitie publicat recent in Monitorul Oficial, la licitatia internationala deschisa organizata de Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania au fost depuse patru oferte, iar cea a companiei britanice a fost aleasa dupa criteriul pretului cel mai scazut.

Valoarea este de 9,85 milioane de euro (fara TVA), in cadrul proiectului autostrazii Cernavoda-Constanta, finantat de Banca Europeana de Investitii si de Guvernul Romaniei.

Proiectul tehnic pentru autostrada Cernavoda-Constanta va fi finalizat la sfirsitul anului, lansarea licitatiei pentru precalificare se va face in perioada 1-15 noiembrie 2007, iar pana in martie va fi ales constructorul, a declarat recent, presei, ministrul Transporturilor, Ludovic Orban.

Tronsonul va avea 50 de kilometri, va costa aproximativ 400 de milioane de euro si va fi gata la sfarsitul anului 2009.

Mott MacDonald are afaceri de 1,5 miliarde de euro in 140 de tari, fiind activa in transporturi, energie, constructii, managementul apei, mediu, sanatate, educatie, industrie si comunicatii. Firma a mai derulat contracte publice in Romania.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro