Sari direct la conținut

Marea Britanie mentine restrictiile pentru muncitorii romani

HotNews.ro

Guvernul Marii Britanii a decis, marti, ca va mentine restrictiile pentru muncitorii romani si bulgari pana la sfarsitul lui 2008, relateaza Reuters.

Ministrul Imigratiei, Liam Byrne a argumentat decizia, spunand ca este nevoie de un nou echilibru in politica de imigratie a Marii Britanii: „echilibrul corect este acela de continuare a restrictionarii accesului pe piata muncii imigrantilor cu slaba calificare, care provin din Romania si Bulgaria, cel putin pana la sfarsitul anului 2008″.

In replica, premierul Tariceanu a declarat ca pledeaza pentru eliminarea restrictiilor la angajarea muncitorilor romani in statele membre UE, pentru ca mentinerea unor astfel de interdictii incurajeaza munca la negru.

Anterior, ambasadorul Marii Britanii la Bucuresti, Robin Barnett, l-a informatpe ministrul de externe, Adrian Cioroianu, ca guvernul britanic ar putea sa anunte oficial aminarea ridicarii restrictiilor privind accesul pe piata muncii.

Potrivit unui comunicat al MAE, decizia autoritatilor britanice va fi perceputa nefavorabil, in contextul in care majoritatea statelor membre au relaxat restrictiile impuse cetatenilor bulgari si romani.

Numarul romanilor din Marea Britanie nu a inregistrat o crestere masiva dupa 2007, realitare confirmata de statistici, iar contributia lor la dezvoltarea economica a tarii gazda este apreciata drept benefica.

Ministrul Adrian Cioroianu si-a exprimat regretul pentru eventuala decizie, care va fi „dificil de inteles de catre opinia publica si mass-media din Romania si Bulgaria”.Aceasta decizie, apreciaza Cioroianu, va avea a efect indirect, nedorit, incurajarea fenomenelor de „munca la negru”, ceea ce creeaza prejudicii atat cetatenilor din Romania si Bulgaria, cat si statului britanic.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro