Sari direct la conținut

Curtea Constitutionala a decis ca ordonanta privind euroalegerile respecta legea

HotNews.ro

Legea pentru aprobarea Ordonantei de Urgenta a Guvernului 15/2007 privind unele masuri referitoare la alegerea membrilor Parlamentului European este constitutionala, a decis miercuri Curtea Constitutionala.

Magistratii au luat in discutie sesizarea facuta vineri de Partidul Democrat legata de legea de aprobare a OUG 15/2007 privind euroalegerile.

Democratii au reclamat faptul ca se restrange dreptul de a fi ales in Parlamentul European, ca Ordonanta guvernului nu a fost semnata de toti ministrii responsabili, precum si faptul ca nu intruneste conditiile de urgenta prevazute pentru emiterea unor asemenea acte.

Democratii au reclamat faptul ca actul normativ incalca prevederile art. 38 din Constitutie, potrivit caruia, „in conditiile aderarii Romaniei la Uniunea Europeana, cetatenii romani au dreptul de a alege si de a fi alesi in Parlamentul European”.

PD afirma ca li s-a restrans acest drept cetatenilor care au implinit varsta de 23 de ani in intervalul cuprins intre prima zi a semestrului II al anului 2007 si ziua alegerilor.

PD a afirmat, de asemenea, ca actul normativ nu a fost semnat si de Ministrul Internelor si Reformei Administrative, asa cum prevede legea, iar documentul incalca art. 115 alin.

(4) si (6), din Constitutie, potrivit caruia „Guvernul poate adopta ordonante de urgenta numai in situatii extraordinare a caror reglementare nu poate fi amanata, avand obligatia de a motiva urgenta in cuprinsul acestora”.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro