Sari direct la conținut

IAB Romania incepe o campanie de explicare a standardelor publicitatii pe internet

HotNews.ro

Asociatia IAB Romania va demara o campanie de explicare a standardelor pe care le recomanda in ceea ce priveste publicitatea pe internet si, de asemenea, va oferi sprijin atat publisherilor, cat si agentiilor si clientilor pentru implementarea lor.

Standardele publicitatii pe internet nu vor fi, insa, impuse publisherilor sau agentiilor de publicitate.

“Am creat aceste standarde, le-am pus la dispozitia celor interesati, insa tine de fiecare in parte sa le implementeze. Noi nu putem decat sa le aratam care sunt avantajele acestora. Nu putem sa le impunem”, a declarat pentru HotNews.ro Ionut Oprea, directorul executiv al Asociatiei IAB Romania.

IAB Romania isi propune sa aiba un rol activ in promovarea si dezvoltarea standardelor pe care le recomanda, pentru a asigura o rata maxima de adoptare a acestora, si pentru a le promova la nivelul intregii industrii de internet din Romania.

Ionut Oprea a mai spus ca activitatea IAB va fi indreptata in doua directii, cea de informare si cea de implementare printr-un centru de suport si sesizari. In cadrul acestuia din urma vor fi rezolvate punctual cererile publisherilor si agentiilor.

“In plus daca vom primi o sesizare referitoare la o anumita reclama, vom explica tutuor celor implicati de ce nu corespunde standardelor si ce trebuie sa faca pentru a se incadra in normele pe care le recomandam”, a incheiat directorul executiv al Asociatiei IAB Romania.

In perioada urmatoare, Asociatia IAB Romania isi propune sa publice studii de caz si exemple de bune practici in ceea ce priveste implementarea acestor standarde.

Potrivit standardelor in publicitate recomandate de asociatie, unul din cele mai agresive elemente folosite de campaniile publicitare, sunetul intruziv, va fi restrictionat. Potrivit IAB, sunetul unei reclame trebuie declansat doar de actiunea utilizatorului.

O alta recomandare importanta este demarcarea vizibila a spatiului publicitar. Potrivit reprezentantilor IAB marcarea spatiului publicitar creste increderea utilizatorilor si asupra continutului, insa si asupra publicitatii, pentru ca dispare orice banuiala a unei “pacaleli”.

Asociatia IAB Romania recomanda, pentru a maximiza delimitarea acestora, atat marcarea in designul site-ului a zonelor publicitare, cat si folosirea precizarii “Publicitate” pentru a sublinia acest lucru.

Si nu in ultimul rand, pentru a inlesni navigarea usoara in cadrul site-urilor, membrii Asociatiei IAB Romania au convenit ca dimensiunea fisierelor care trebuie downloadate initial sa nu depaseasca limite rezonabile.

Asociatia IAB Romania a fost creata in anul 2006 si reuneste un numar de 52 de agentii de publicitate si publisheri autohtoni.

Este o asociatie profesionala, fara scop lucrativ, neguvernamentala, apolitica si autonoma care isi propune sa protejeze si sa promoveze interesele profesionale si investitiile realizate pe piata de publicitate online din Romania, sa elaboreze standarde ale industriei si sa creeze cadrul pentru autoreglementare.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro