Indonezia: Vulcanul Kelut este pe cale sa erupa
Vulcanul indonezian Kelut, situat in estul insulei Java, va intra sambata in faza de eruptie, au anuntat vulcanologii, bazandu-se pe date seismografice, relateaza AFP. „Se pare ca o prima eruptie s-a produs in jurul orei locale 16.15 (9.15 GMT), insa fenomenul nu poate fi confirmat din cauza stratului gros de fum din jurul craterului”, a declarat vulcanologul Agus Budianto.
Zeci de mii de localnici au fost evacuati, dupa ce muntele Kelut a generat ultimele zile o serie de miscari telurice importante, cu o frecventa care se amplifica. Pana si cercetatorii care lucrau la centrul de observare situat la circa 7 kilometri de crater au parasit locul.
Ultima eruptie a Muntelui Kelut, inalt de 1.731 metri, a avut loc in 1990. Vulcanul, care reprezinta o atractie turistica, a provocat moartea a peste 15.000 de persoane, incepand din anul 1500, dintre care aproximativ 10.000 in timpul unei eruptii din 1568.
Indonezia, cunoscuta ca fiind tara cu cei mai multi vulcani activi de pe glob, este situata intr-o zona cu intense activitati seismice si vulcanice, numita „Cercul de Foc al Pacificului”. Cel mai renumit vulcan este Krakatau, a carui eruptie in 1883 a facut 36.000 de victime, distrugand insula aproape in totalitate.