RCS&RDS amana listarea de actiuni la Bursa din Londra
Compania de telecomunicatii RCS&RDS a decis sa amane listarea de certificate globale de depozit la Bursa din Londra, din cauza conditiilor din piata, potrivit NewsIn care citeaza un comunicat al London Stock Exchange.
Compania intentiona sa listeze la Bursa de la Londra circa 15% din titlurile sale printr-o emisiune de certificate globale de depozit (GDR), pentru atragerea a aproximativ 500 milioane de dolari.
Compania anuntase ca va oferi initial un numar de aproximativ 74,43 milioane de certificate, avand o optiune de suplimentare a ofertei, cu alte 4,96 milioane, cu preturi cuprinse intre 5,25 si 7,25 dolari. Oferta i-ar fi acordat companiei o valoare totala de piata de circa 3,5 miliarde de dolari.
Presedintele si directorul general al RCS&RDS, Alexandru Oprea, declara pentru Reuters la inceputul lunii octombrie ca banii obtinuti din listarea acestor actiuni vor fi folositi pentru extinderea pe pietele din alte tari din Europa Centrala si de Est si dezvoltarea serviciilor de televiziune prin cablu si satelit, a internetului in banda larga, precum si a a serviciilor de telefonie fixa si mobila 3G.
Actiunile sub forma de certificate globale de depozit (GDR), reprezinta actiuni nominative preferentiale cu dividend prioritar fara drept de vot. Actiunile de tipul GRD sunt titluri financiare ce permit unei companii sa obtina capital vanzand pe pietele internationale participatii in cadrul societatii.
In 2006, RCS & RDS a raportat o cifra de afaceri de 781.3 milioane lei, in crestere cu peste 95% fata de 2005. Potrivit Ministerului de Finante, profitul net al companiei a fost de 122,7 milioane lei.
Compania RCS&RDS ofera servicii de televiziune prin cablu, telefonie fixa, servicii de televiziune prin satelit, internet.