Sari direct la conținut

Bancile din Asia – posibila ofensiva pentru preluarea unor grupuri financiare occidentale

HotNews.ro

Un bancher UBS, citat de NewsIn, a declarat ca bancile din Asia, care detin o putere financiara crescanda, ar putea profita de problemele existente pe pietele internationale pentru a cumpara anumite banci europene sau americane, a caror valoare a scazut dupa criza creditelor imobiliare.

Seful diviziei de investitii a UBS, Alex Wilmot-Sitwell, considera extrem de viabila posibilitatea ca bancile asiatice sa isi foloseasca valoarea de piata foarte ridicata, ratingurile si accesul la lichiditati. De asemenea, Sitwell a mai precizat ca, in acest moment, bancile din Asia au posibilitatea de a face achizitii pe piete care inainte le erau inaccesibile.

Actiunile multor banci europene si americane au scazut din cauza imprumuturilor neperformante, iar in ultimele doua saptamani sefii bancilor Merril Lynch si Citigroup au demisionat.

Spre deosebire de bancile europene si americane, bancile asiatice nu au avut de suferit din cauza problemelor existente pe pietele internationale, iar acest lucru le permite sa se imprumute ieftin si sa aiba in vedere achizitii.

Anul trecut, bancile din Asia au fost foarte interesate de bancile occidentale. Dupa ce achizitionase deja un pachet de actiuni la Standard Chartered, compania Temasek din Singapore a mai cumparat si actiuni Barclays, in vreme ce CITIC Securities a facut recent un schimb de pachete de actiuni cu Bear Stearns.

Alex Wilmot-Sitwell a precizat totusi ca nu se stie inca daca bancile asiatice vor putea achizitiona banci pe piete ca cea a Statelor Unite ale Americii.

Bancherul de la UBS a mai spus ca nu stie daca autoritatile americane de supraveghere a pietei bancare vor permite achizitionarea bancii Merril Lynch de catre o banca precum Bank of China.

Ascensiunea companiilor chineze este vizibila in ultimii ani. In aceasta saptamana, China a depasit SUA in topul celor mai mari companii din lume, dupa ce compania China Life Insurance a depasit ca valoare de piata compania americana AT&T. Acest lucru face ca Republica Chineza sa detina cinci dintre cele mai mari zece companii din lume, Statele Unite detinand doar trei, potrivit Bloomberg.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro