Sari direct la conținut

Un nor de fum deasupra Londrei si englezii intra in panica

HotNews.ro

Un nor imens de fum negru a aparut deasupra Londrei, intr-o zona industriala din cartierul Stratford, in marginea estica a capitalei Marii Britanii. Scotland Yard-ul a anuntat ca este exclus un atentat terorist, un purtator de cuvint al institutiei declarand ca fumul a aparut in urma unui incendiu.

Serviciul de ambulanta din Londra anunta ca incidentul, care a izbucnit in jurul orei locale 12:15 (14:15, ora Romaniei), nu s-a soldat cu victime. Din cauza fumului dens, linia de cale ferata North London a fost inchisa intre garile Dalston si Stratford.

Magda Barascu, corespondent HotNews.ro in Londra, transmite ca „Politistii au declarat ca nu s-a auzit nici o explozie. Se presupune deocamdata ca este un incident izolat, nu un atac terorist. Cladirea care a luat foc este in interiorul santierul stadionului olimpic, construit pentru a gazdui Jocurile Olimpice din 2012”.

Biroul de presa al Regiei Londoneze de Transport, citat de BBC News, a anuntat ca fostul garaj urma sa fie demolat in urmatoarele cateva luni. Cladirea se afla pe locul in care urmeaza sa fie construit satul olimpic.

Reuters anunta ca lira sterlina a inregistrat o scadere fata de dolar imediat dupa ce stirea a fost preluata de televiziuni si agentiile de presa. Astfel, la 12.30 (ora Londrei), o lira sterlina era cotata la 2.0674 dolari, dar imediat ce politia a dezmintit ipoteza unui atac terorist, lira a inceput sa creasca fata de dolar.

Circa 15 autospeciale si 75 de pompieri s-au deplasat la fata locului. Coloana de fum a fost vizibila de la peste 50 de kilometri.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro