Michael Schumacher a dominat testele de la Barcelona
In prima zi a testelor efectuate pe circuitul Catalunya, cel mai rapid timp a fost obtinut de fostul campion mondial Michael Schumacher care a fost solicitat de echipa Ferrari sa incerce monopostul. Schumi a rulat 64 de tururi si a stabilit cel mai bun timp la 1 minut 21 secunde 922 de miimi.
Michael Schumacher a negat ideea unei reveniri pe circuitele F1, explicind ca prezenta sa in monopost la testele de la Barcelona reprezinta „jumatate bucuria de a pilota, iar cealalta jumatate – interese tehnice”. Ferrari are nevoie de opinia lui Schumacher despre masina, inaintea unui sezon in care se vor mai produce citeva modificari tehnice.
In clasamentul primei zile, Schumacher a fost urmat de pilotul obisnuit de incercari al lui Ferrari, Luca Badoer, si de Pedro dela Rosa (McLaren Mercedes). A doua masina McLaren Mercedes a fost condusa de Gary Paffett (locul 6).