Regele Arabei Saudite va urma un tratament pentru o inflamație pulmonară
Regele saudit Salman bin Abdulaziz va urma un tratament la palatul Al Salam din Jeddah, pentru o inflamație pulmonară, a anunțat duminică agenția de presă de stat, citată de Reuters.
Cu o zi în urmă, agenţia de ştiri de stat SPA a transmis că regele saudit va fi supus duminică unor teste medicale pentru că are febră și dureril de articulaţii.
Regele Salman, în vârstă de 88 de ani, a devenit conducător al celui mai mare exportator de petrol din lume în 2015, după ce a fost prinţ încoronat şi vicepremier timp de doi ani şi jumătate. Ţara este însă condusă propriu-zis de fiul său de 38 de ani, Mohammed bin Salman, numit prinţ moştenitor în 2017.
Sănătatea regelui este un subiect rareori discutat în regatul din Golf, conform AFP. Curtea regală a dezvăluit totuşi în aprilie că regele Salman a fost internat în spitalul Regele Faisal pentru „controale de rutină”, fiind externat în aceeaşi zi. Înainte de aceasta, ultima sa spitalizare data din mai 2022. După ce a făcut o colonoscopie, regele a petrecut o săptămână la spital „pentru a se odihni”, a relatat atunci agenția de presă de stat SPA.
În ultimii ani, regele Salman a apărut din ce în ce mai rar în public, alimentând zvonurile privind starea sa de sănătate.
El a suferit o operaţie la vezica biliară în iulie 2020 şi a fost spitalizat în martie 2022 pentru înlocuirea stimulatorului său cardiac.
Înainte de a accede la tron, regele Salman a fost guvernator al Riadului timp de decenii şi ministru al apărării.
Domnia sa a fost marcată de importante reforme sociale şi economice, făcute de fiul său, care vrea să reducă dependenţa de petrol a Arabiei Saudite. De asemenea, prinţul Mohamed bin Salman a desfăşurat o campanie de reprimare care i-a permis să-şi consolideze puterea, potrivit analiştilor.