Sari direct la conținut

Doi alpiniști mongoli și-au pierdut viața pe Everest. Patru șerpași încearcă să recupereze cadavrele de pe munte

HotNews.ro
Muntele Everest, Foto: Daniel Prudek / Alamy / Alamy / Profimedia
Muntele Everest, Foto: Daniel Prudek / Alamy / Alamy / Profimedia

Corpul neînsufleţit al celui de-al doilea alpinist mongol dispărut pe Muntele Everest a fost găsit, a anunţat duminică agenţia organizatoare a expediţiei, al doilea deces confirmat pe „Acoperişul lumii” în acest sezon de alpinism în Nepal, scrie AFP, preluată de Agerpres.

Contactul cu Usukhjargal Tsedendamba, 53 de ani, şi Prevsuren Lkhagvajav, 31 de ani, doi alpinişti mongoli care încercau să escaladeze Everestul (8.849 metri), fusese pierdut pe 12 mai. Cei doi se aflau în Tabăra IV, la o altitudine de 7.900 de metri, la mai puţin de un kilometru de vârf.

Trupul lui Usukhjargal Tsedendamba a fost găsit la o altitudine de 8.600 de metri, vineri dimineaţă, după mai multe zile de căutări îngreunate de condiţiile meteorologice nefavorabile. Cel al lui Purevsuren Lkhagvajav a fost găsit în locul numit „Balconul”, la aproximativ 8.400 de metri altitudine.

„Al doilea corp a fost găsit tot vineri, dar identitatea lui trebuia confirmată. Ieri, am putut să confirmăm că era într-adevăr el”, a declarat pentru AFP Pemba Sherpa de la 8k Expeditions, agenţia organizatoare a expediţiei lor. „Încercăm să aducem corpurile înapoi”, a continuat el. Potrivit acestuia, cei doi alpinişti urcau fără ghid, iar aparatele lor walkie-talkie au fost găsite în corturile lor.

Patru ghizi nepalezi fuseseră trimişi în căutarea lor.

Cei doi, „care se îndreptau spre vârful Everest” fuseseră văzuţi luni dimineaţă, dar de atunci nu s-a mai putut lua legătura cu ei, potrivit unui comunicat al Departamentului nepalez al Turismului.

Aproximativ 80 de alpinişti au ajuns deja pe vârful Everest de la începutul sezonului. Anual, şerpaşi ultra-experimentaţi sunt primii care ajung pe vârful Everest, deschizând un traseu sigur. Primăvara, când temperaturile sunt mai blânde şi vântul este, în general, mai puţin intens, sute de alpinişti se adună în Nepal, unde se află opt dintre cele mai înalte 14 vârfuri din lume.

Industria alpinismului, care valorează în prezent câteva milioane de dolari, se bazează pe experienţa şerpaşilor, aceşti oameni ai muntelui din Nepal care servesc drept ghizi. Ei plătesc un preţ mare pentru a ajuta sute de alpinişti în fiecare an. O treime dintre victimele de pe Everest sunt ghizi nepalezi.

Nepal a eliberat anul acesta peste 900 de permise pentru escaladarea munţilor săi alpiniştilor străini, dintre care 414 pentru vârful Everest.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro