Sari direct la conținut

VIDEO Imaginile unui asalt iminent. O armată de tancuri israeliene mobilizată lângă Rafah, în ciuda avertismentelor lui Biden

HotNews.ro
Blindate israeliene langa punctul de trece Kerem Shalom, Foto: Ilan Assayag/JINI / Xinhua News / Profimedia
Blindate israeliene langa punctul de trece Kerem Shalom, Foto: Ilan Assayag/JINI / Xinhua News / Profimedia

Forțele israeliene au masat joi numeroase tancuri și alte blindate în apropierea orașului Rafah, au declarat militanți Hamas și localnicii, o mișcare ce ar putea anunța că asaltul promis de guvernul lui Benjamin Netanyahu este aproape.

Tancurile israeliene ocupaseră încă de marți partea din Gaza a punctului de trecere a frontierei Rafah cu Egiptul, tăind o rută vitală pentru ajutor și forțând 80.000 de persoane să părăsească orașul în această săptămână, potrivit ONU.

Acum, numeroase blindate sunt mobilizate la periferia orașului Rafah, într-un moment în care negocierile în vederea unui armistițiu continuă la Cairo. Imagini publicate ieri de Times of Israel au arătat armata pregătită.

Grupările palestiniene Hamas și Jihadul Islamic au anunțat joi că luptătorii lor au lovit forțele israeliene la periferia estică a Rafah, trăgând cu rachete antitanc și mortiere asupra pozițiilor acestora.

Locuitorii din estul orașului, singura zonă urbană majoră din Gaza care nu a fost încă invadată de forțele terestre israeliene, au semnalat zgomotul exploziilor provocate de luptele dintre luptătorii palestinieni și trupele israeliene care se apropiau.

Israelul a susținut în mod repetat că trebuie să atace Rafah pentru a elimina miile de luptători Hamas despre care spune că se află acolo.

Pe fondul pregătirilor israeliene, Joe Biden a avertizat însă că va refuza să furnizeze arme Israelului, dacă acesta lansa o invazie majoră în Rafah.

În cele mai dure comentarii de până acum, președintele american a sporit presiunea asupra Israelului pentru a se abține de la un asalt total în orașul sudic, unde sute de mii de palestinieni s-au refugiat, fugind de luptele din alte zone din Gaza.

„Am spus clar că, dacă intră în Rafah, nu le voi furniza arme”, a declarat Biden într-un interviu acordat miercuri la CNN.

Statele Unite sunt de departe cel mai mare furnizor de arme pentru Israel și au accelerat livrările după atacurile teroriste ale Hamas din 7 octombrie, care au declanșat ofensiva Israelului în Gaza. Biden a recunoscut că bombele americane au ucis civili palestinieni în cadrul ofensivei care durează de șapte luni.

Oficiali americani au declarat miercuri că Washingtonul a întrerupt livrarea unui transport de bombe către Israel, din cauza riscului pentru civilii din Gaza.

În replică, ambasadorul israelian la ONU, Gilad Erdan, a declarat joi că decizia SUA de a întrerupe unele livrări de arme către Israel va afecta semnificativ capacitatea țării de a neutraliza Hamas, potrivit radioului public israelian.

Negocieri pentru un armistițiu

În tot acest timp, la Cairo au continuat negocierile pentru încetarea focului și eliberarea ostaticilor israelieni ținuți în Gaza, acolo fiind prezenți delegații din partea Hamas, Israel, SUA, Egipt și Qatar.

Citând o sursă familiarizată cu subiectul, televiziunea egipteană Al Qahera TV, afiliată statului, a sugerat joi dimineață că punctele de dezacord au fost rezolvate și că există semne că se va ajunge la un acord, fără a oferi detalii.

Însă Izzat El-Reshiq, membru al biroului politic al Hamas din Qatar, declarase miercuri târziu că grupul nu va merge dincolo de propunerea de încetare a focului pe care a acceptat-o luni.

Aceasta ar presupune, de asemenea, eliberarea unor ostatici israelieni din Gaza și a unor femei și copii palestinieni deținuți în Israel.

„Israelul nu este serios în privința ajungerii la un acord și folosește negocierile ca acoperire pentru a invada Rafah și a ocupa punctul de trecere”, a declarat Reshiq.

William Burns, directorul CIA, a făcut naveta între Cairo și Ierusalim, întâlnindu-se miercuri cu premierul israelian Benjamin Netanyahu.

La începutul acestei săptămâni, Israelul a declarat că propunerea de armistițiu în trei etape aprobată de Hamas este inacceptabilă, deoarece termenii au fost diluați. Acesta nu a răspuns imediat la declarația Hamas.

Statele Unite au declarat marți că ultima propunere a Hamas ar putea depăși un impas în negocieri. Cu doar câteva ore înainte de ultima declarație a Hamas, Washingtonul a continuat să spună că cele două părți nu sunt prea departe de un acord.

„O catastrofă umanitară”

ONU, locuitorii din Gaza și organizațiile umanitare au avertizat că o incursiune israeliană în Rafah va genera o catastrofă umanitară.

Asaltul Israelului asupra Fâșiei Gaza a ucis 34.904 palestinieni, majoritatea civili, potrivit datelor prezentate de Ministerul Sănătății din Gaza.

După ce au fugit de luptele desfășurate în nord, palestinienii s-au înghesuit în taberele de corturi și în adăposturile improvizate din Rafah, îndurând criza de alimente, apă și medicamente.

De luni, 80.000 de persoane au fugit din Rafah, a anunțat joi, într-o postare pe X, agenția ONU pentru refugiații palestinieni.

„Bilanțul acestor familii este insuportabil. Niciun loc nu este sigur”, a precizat UNRWA.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro