Polonia vrea relații bune cu SUA, indiferent de președinte: „Nu punem toate jetoanele pe o singură culoare”
Polonia doreşte să aibă „cele mai bune relaţii posibile cu America, indiferent de cine se află la putere”, a declarat ministrul de externe Radoslaw Sikorski în timpul unei vizite la Washington, potrivit unui comunicat publicat duminică de agenţia poloneză de presă PAP, transmite Agerpres.
Greșeala regretată din 2020
„Nu vom face greşelile predecesorilor noştri, punând toate jetoanele pe o singură culoare”, îl citează PAP pe Sikorski, într-o aparentă referire la pariuri.
Fostul guvern naţionalist al Poloniei se bucurase de o relaţie bună cu ex-preşedintele Donald Trump, chiar dacă modul în care Varşovia îşi gestiona politicile provoca îngrijorări cu privire la fidelitatea sa faţă de valorile democratice şi amplificase tensiunile cu aliaţii din UE.
După victoria lui Joe Biden în alegerile din 2020, Varşovia nu l-a recunoscut oficial ca preşedinte al SUA timp de câteva săptămâni, aminteşte Reuters.
Sikorski s-a aflat la Washington pentru a discuta cu oficiali americani despre relaţiile bilaterale, probleme legate de securitate şi războiul din Ucraina.
Întâlnire între președintele Duda și Trump
Donald Trump şi preşedintele polonez Andrzej Duda s-au întâlnit la un dineu găzduit pe 17 aprilie la New York de fostul preşedinte american, care candidează din nou la Casa Albă, a anunţat echipa sa de campanie, potrivit agențiilor AFP şi Reuters, citate de Agerpres.
Într-o înregistrare video publicată pe reţeaua sa Truth Social care îi arată pe cei doi oameni politici unul lângă altul, Trump şi-a exprimat speranţa să poată lucra „din nou” cu preşedintele conservator al Poloniei, care a fost unul dintre cei mai apropiaţi aliaţi ai săi în UE în timpul mandatului său la Casa Albă.
Duda a transmis la rândul său că s-a întâlnit în privat cu fostul preşedinte american. „Am fost invitat de Donald Trump în apartamentul său privat, ca să spun aşa. Aceasta este pur şi simplu o întâlnire privată în legătură cu prezenţa mea aici, la New York”, le-a declarat Duda jurnaliştilor la New York. Printre subiectele discutate s-a numărat şi NATO, într-un context de temeri privind o posibilă dezangajare a SUA în cazul alegerii lui Trump.
Sub preşedinţia lui Duda şi până la pierderea majorităţii sale parlamentare, Polonia a favorizat relaţiile cu Statele Unite, în special cu preşedintele Donald Trump, uneori în detrimentul celor cu partenerii săi din UE.