Sari direct la conținut

Alegeri Franța. Rumoare după ce șeful conservatorilor a cerut alianță cu Le Pen. Partidul gaullist, în pragul imploziei / Extrema dreaptă salută anunțul

HotNews.ro
Eric Ciotti, liderul conservator francez, Foto: Blondet Eliot/ABACA / Abaca Press / Profimedia
Eric Ciotti, liderul conservator francez, Foto: Blondet Eliot/ABACA / Abaca Press / Profimedia

Liderul republicanilor conservatori din Franța a făcut marți apel la o alianță între candidații partidului său și cei ai Adunării Naționale (RN) partidul de extremă dreapta al lui Marine Le Pen, în alegerile parlamentare anticipate – o schimbare politică ce va avea repercusiuni ample. Mulți dintre membrii partidului au declarat însă că se opun acestei variante, unii i-au cerut demisia, iar alții au spus că vor părăsi partidul, scriu Reuters, site-ul BFM TV și Le Monde.

Liderul partidului conservator Les Républicains (LR), Eric Ciotti, și-a bulversat propria grupare politică, anunțându-și intenția de a forma o alianță cu extrema-dreaptă în vederea scrutinului legislativ din 30 iunie-7iulie.

„Spunem aceleași lucruri, așa că haideți să nu mai inventăm opoziții imaginare”, a declarat Eric Ciotti la televiziunea TF1.

„Asta este ceea ce dorește marea majoritate a alegătorilor noștri. Ei ne spun să ajungem la un acord”, a completat el, cu o referire la alianța dinaintea legislativelor anticipate convocate de Emmanuel Macron.

Comentariile lui Ciotti au aruncat în aer vechiul consens asumat de partidele tradiționale franceze care au colaborat până acum pentru a ține extrema-dreaptă departe de putere, dincolo de un așa-numit „cordon sanitar”.

Asta în condițiile în care Republicanii (LR) și versiunile lor anterioare – toate moștenitoare ale partidelor lui Charles de Gaulle și Jacques Chirac – membri ai popularilor europeni (PPE) – au fost la putere pentru lungi perioade din istoria politică modernă a Franței.

La alegerile parlamentare din 2022, LR au pierdut jumătate din mandatele deținute anterior, dar au rămas un arbitru important, în condițiile unui parlament fără majoritate. De asemenea, LR conduce un număr mare de regiuni franceze.

„Revoltă în partid

Apelul la alianța cu Le Pen a generat revoltă, partidul fiind în pragul imploziei, potrivit „Le Monde”. Philippe Gosselin, un deputat LR, a declarat pentru Reuters că va părăsi LR din cauza comentariilor lui Ciotti și că parlamentarii LR vor crea un nou grup.

Olivier Marleix, care conduce grupul LR din camera inferioară a parlamentului, a scris și el pe X: „Ceea ce spune Eric Ciotti este valabil doar pentru el însuși, trebuie să părăsească conducerea Les Republicains.”

Primarul LR din Meaux, Jean-François Copé, a afirmat și el că „Ciotti nu vorbește decât în nume personal” atunci când propune o alianță LR-RN pentru alegerile legislative. El i-a cerut demisia, lucru pe care Ciotti l-a respins însă.

Doi senatori au anunțat de asemenea că vor părăsi partidul, în vreme ce secretarul general adjunct al partidului, Pierre-Henri Dumont, a afirmat că „dreapta franceză, cea a generalului de Gaulle, a lui Chirac, a lui Sarkozy, nu este cea a compromisului”.

„Să-ți vinzi sufletul pentru o farfurie de linte și să spui că e în interesul țării. Asta am refuzat întotdeauna să fac”, a spus Valérie Pécresse, președinta regiunii Île-de-France din partea LR.

Și totuși, unii membrii ai partidului au susținut apelul lui Ciotti. Céline Imart, pe locul doi pe lista republicană la alegerile europene, a anunțat „sprijinul său total” pentru Ciotti și propunerea sa.

Iar președintele Tineretului Republican și vicepreședinte al Republicanilor, Guilhem Carayon, a spus și el că susține propunerea de alianță LR-RN înaintată de Éric Ciotti.

Marine Le Pen salută deschiderea lui Ciotti

Tabăra lui Macron s-a grăbit să spună că declarațiile lui Ciotti sunt rușinoase și, potrivit ministrului de interne Gerald Darmanin, un fost membru LR, că apelul amintește de acordurile de la München din 1938, semnate de Franța și Marea Britanie cu Germania nazistă.

Oficialii partidului prezidențial au invitat de asemenea în partid nemulțumiții din LR.

În schimb, Marine Le Pen a salutat apelul lui Ciotti.

Într-o declarație pentru AFP, șefa deputaților RN a salutat „alegerea curajoasă” a lui Éric Ciotti și „simțul său de responsabilitate”.

Ea a spus că speră „ca un număr semnificativ de cadre LR să-l urmeze”.

Extrema-dreaptă e pe primul loc în sondaje

Partidul extremist și eurosceptic al lui Marine Le Pen, Adunarea Națională (RN), ar obține între 235 și 265 de locuri în Adunarea Națională, un salt uriaș de la cele 88 de locuri pe care le deține în prezent, dar mai puțin decât cele 289 necesare pentru o majoritate absolută, a arătat un sondaj realizat de Toluna Harris Interactive pentru Challenges, M6 și RTL.

Alianța centristă a lui Macron și-ar vedea numărul de parlamentari posibil înjumătățit, de la 250 la 125-155, mai arată sondajul de luni. Partidele de stânga ar putea controla împreună între 115 și 145 de locuri, deși fiecare partid ar putea candida pe cont propriu.

Nu există nicio certitudine că RN ar putea conduce guvernul, singur sau într-o alianță cu alții. Alte scenarii includ o coaliție largă a partidelor tradiționale sau un parlament fără majoritate.

Chiar dacă RN ar obține o majoritate în parlamentul francez, Macron ar rămâne președinte pentru încă trei ani și ar fi în continuare responsabil de apărare și de politica externă.

El ar pierde însă controlul asupra agendei interne, inclusiv asupra politicii economice, securității, imigrației și finanțelor, ceea ce ar avea, la rândul său, un impact asupra altor politici, cum ar fi ajutorul acordat Ucrainei, deoarece ar avea nevoie de sprijinul parlamentului pentru a finanța orice sprijin ca parte a bugetului Franței.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro