VIDEO Bătaie într-o secție de votare din județul Călărași între susținătorii PSD și PNL. „Se omoară între ei”
Susținători ai partidelor PSD și PNL s-au luat la bătaie în secția amenajată în școala din Dâlga, comuna Dor Mărunt, județul Călărași. Un bărbat a ajuns la spital.
Scandal într-o secție de votare din județul Călărași. În satul Dâlga, susținători ai partidelor PSD și PNL s-au luat la bătaie, iar unul dintre cei implicați a ajuns la spital.
Unul dintre cei implicați a fost nemulțumit că o rudă a contracandidatului era în sala de votare, deși nu avea calitatea de observator. Potrivit surselor HotNews.ro, în scandal au fost implicați unchiul candidatei PNL Ecaterina Prevenda, cel care apare repezindu-se pe filmare, și un susținător al lui Ion Iacomi, primarul PSD din Dor Mărunt.
„I-a spus să iasă afară, că nu mai are ce să caute acolo, că a votat, gata, să plece. De acolo a plecat scandalul”, spun sursele publicației.
„De ce dai femeia afară, bă?!”, se aude pe o înregistrare care marchează începutul bătăii. Aceasta ar fi fost filmată chiar de bărbatul preluat de salvare.
Conform imaginilor ajunse pe adresa redacției, la fața locului au ajuns Poliția, Jandarmeria și Ambulanța. Salvarea a transportat o victimă la spital.
Victima s-a filmat în ambulanță. „Vor să fie primari niște hoți și niște criminali”, a spus acesta din salvare.
Mai mult, pe holul școlii se pot vedea câteva vaze sparte și plante aruncate pe jos.
„Nu se poate așa ceva, nu se poate așa ceva! Se omoară între ei. Să vină la Dâlga Poliția. Deci nu se poate așa ceva, să vină la Dâlga poliția”, spune femeia care a filmat urmările.
HotNews.ro a contactat Inspectoratul de Poliție Județean Călărași, care a transmis ulterior un comunicat de presă în care confirmă incidentele de Dâlga.
„Un bărbat de 43 ani, în timp ce se afla în secția de votare, pe fondul unui conflict verbal, ar fi fost agresat de doi bărbați, de 53 și 45 de ani. Persoana vătămată a fost transportată la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale”, spun reprezentanții IPJ Călărași.
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
„Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Lehliu Gară”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Călărași.