Sari direct la conținut

Un judecător de la Curtea Supremă din SUA recunoaşte sejururi de lux plătite de un miliardar republican

HotNews.ro
Judecatorul Clarence Thomas, Foto: ALEX WONG / Getty images / Profimedia
Judecatorul Clarence Thomas, Foto: ALEX WONG / Getty images / Profimedia

Unul dintre cei mai conservatori judecători de la Curtea Supremă a Statelor Unite, Clarence Thomas, a fost criticat pentru că a beneficiat de generozitatea unui miliardar republican. El a recunoscut că acest om de afaceri i-a plătit două sejururi de lux în 2019, conform declarațiilor sale oficiale publicate vineri de presă, informează AFP și Agerpres.

În aceste documente pentru 2023 purtând data de 15 mai, Clarence Thomas a indicat că îşi completează declaraţiile anterioare pentru a adăuga costurile de cazare şi mâncare pe care i le-au plătit miliardarul Harlan Crow şi soţia lui Katy într-un sejur în iulie 2019 în Bali (Indonezia), apoi altul în California, în vestul Statelor Unite.

Clarence Thomas şi un alt judecător foarte conservator al Curţii Supreme, Samuel Alito, au fost criticaţi pentru cadourile pe care le-au primit din partea unor miliardari republicani, inclusiv sub formă de croaziere sau sejururi.

În 2023, Clarence Thomas, decanul Curţii, unde a fost numit în 1991, recunoscuse deja în declaraţia sa financiară pentru 2022 că, printre altele, a călătorit gratuit la bordul avionului privat al omului de afaceri din motive de „securitate”, după o serie de dezvăluiri în presă.

În mai, în cursul unei conferinţe, el s-a revoltat împotriva „răutăţii” şi „minciunilor” cărora le-a căzut victimă familia sa în microcosmosul de la Washington.

Sub presiune, Curtea Supremă a adoptat un cod de conduită în noiembrie, fără a reduce la tăcere criticile din cauza absenţei oricărui mecanism de sancţiuni sau de aplicare.

Pe lângă principiile foarte generale, în special privind conflictele de interese, acest cod stabileşte reguli privind participarea la evenimente publice sau acceptarea de cadouri.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro