Coreea de Nord susține că nu va mai lansa baloane cu gunoaie spre Coreea de Sud: „Contramăsura a fost eficientă”
Coreea de Nord s-a angajat duminică „să suspende” lansarea spre Coreea de Sud de baloane pline cu deşeuri, de la mucuri de ţigară la excremente de animale, după ce a lansat câteva sute în cursul ultimelor zile, relatează AFP și Agerpres.
„Vom suspenda temporar dispersia de deşeuri de hârtie dincolo de frontieră”, a anunţat agenţia oficială nord-coreeană KCNA, dând asigurări că această „contramăsură” a fost eficientă.
De marţi, aproape 1.000 de baloane au fost lansate de Phenian spre Coreea de Sud, din care 600 duminică, potrivit statului major sud-coreean. Seulul a denunţat o acţiune de „prost gust” şi a ameninţat că va declanşa represalii.
Duminică, în jurul orei locale 10.00, între 20 şi 50 de baloane au fost depistate în aer de armata sud-coreeană.
Baloanele au aterizat în provinciile din nordul Coreei de Sud, care includ capitala Seul şi regiunea adiacentă Gyeonggi, unde se află aproape jumătate din populaţia sud-coreeană.
Coreea de Sud a estimat că iniţiativa nord-coreeană contravine acordului de armistiţiu care a pus capăt ostilităţilor între cele două Corei în 1953, chiar dacă „nicio substanţă periculoasă nu a fost găsită” în baloane.
Statul major sud-coreean a cerut publicului să evite „orice contact” cu aceste deşeuri.
„Militarii noştri efectuează operaţiuni de supraveghere şi recunoaştere a siturilor de lansare a baloanelor, le urmăresc prin recunoaştere aeriană şi adună deşeurile căzute, acordând prioritate securităţii publice”, a adăugat acesta.
„Cadouri sincere”: la ce „ripostează” mai exact Phenianul
Înainte de anunţul privind suspendarea acestor lansări de deşeuri, Consiliul naţional de securitate sud-coreean a prevăzut să se întrunească duminică pentru a decide un răspuns. Potrivit agenţiei sud-coreene Yonhap, acest lucru s-ar fi putut traduce printr-o reluare a difuzării de propagandă anti-regim prin portavoci la frontiera cu Coreea de Nord.
„Dacă Seulul alege să reia difuzarea prin portavoci împotriva Nordului, ceea ce Phenianul detestă la fel de mult ca baloanele anti-Kim, asta ar putea duce la un conflict armat limitat în zonele frontaliere”, a estimat Cheong Seong-chang, director pentru strategie în cadrul Institutului Sejong.
Municipalitatea de la Seul a trimis un mesaj de alertă locuitorilor sâmbătă, după depistarea unor noi baloane, privind prezenţa unui „obiect neidentificat care ar conţine manifeste de propagandă nord-coreene”.
Foto: YONHAP / AP / Profimedia
Phenianul a afirmat la începutul săptămânii că baloanele sale, „cadouri sincere”, reprezintă o ripostă la trimiterea pe teritoriului său a unor baloane încărcate cu manifeste împotriva liderului Kim Jong Un.
Coreea de Nord este de multă vreme exasperată de aceste acţiuni ale militanţilor sud-coreeni, care trimit uneori bani, orez sau stick-uri USB cu ficţiuni de televiziune sud-coreene.
Ironia transmisă de sora lui Kim Jong Un
În 2018, în cursul unei perioade de destindere între cele două ţări, cei doi lideri s-au pus de acord „să înceteze complet toate actele ostile unul împotriva altuia în toate domeniile”.
Parlamentul Coreei de Sud a votat o lege în 2020 pentru a inculpa trimiterea de manifeste către Coreea de Nord. Însă legea, care nu era respectată de activişti, a fost anulată anul trecut pentru că ar încălca libertatea de expresie.
Kim Yo Jong, sora lui Kim Jong Un, a ironizat Coreea de Sud pe tema baloanelor trimise în această săptămână, afirmând că nord-coreenii nu fac decât să-şi exercite libertatea de expresie.