Câți copii adoptabili sunt în România. Numărul familiilor interesate de adopție este doar la jumătate
Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie anunţă duminică, de Ziua Naţională pentru Adopţie, că în evidenţele Registrului Naţional pentru Adopţii 7057 de copii au fost declaraţi adoptabili, la nivelul anului 2023, timp în care doar 3119 familii s-au atestat pentru adopţia naţională şi alte 63 de familii pentru adopţia internaţională, informează News.ro.
„În evidenţele Registrului Naţional pentru Adopţii 7057 de copii au fost declaraţi adoptabili, la nivelul anului 2023. În tot acest timp doar 3119 familii s-au atestat pentru adopţia naţională şi alte 63 de familii pentru adopţia internaţională”, transmit, de Ziua naţională pentru adopţie, Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie.
Potrivit datelor din Registrul Naţional pentru Adopţii, dintre aceşti copii aproape 60% au peste 7 ani, iar circa 27% au între 14 şi 17 ani.
Dintre cei 7057 copiii declaraţi adoptabili la nivelul anului 2023, 5522 se aflau în plasament la asistenţi maternali, 244 la alte familii, persoane, rude sau tutore şi alţi 1251 în servicii de tip rezidenţial.
Un sfert din copiii adoptabili sunt deja adolescenți
Cei mai mulţi dintre copiii adoptabili au între 7-13 ani, adică 4117, iar între 14-17 ani au 1929 de copii. În categoria de vârstă 3-6 ani se încadrează 795 de copii, iar în cea de 0-2 ani 216 copii. Cei mai mulţi dintre ei sunt băieţi, adică 4086 de copii şi 2971 sunt fete.
Numărul total al copiilor adoptaţi a fost, anul trecut, de 1377, conform datelor extrase din Registrul Naţional pentru Adopţii.
„Ştiu că adopţia nu este un proces uşor, nici din punct de vedere birocratic, nici psihologic, tocmai de aceea împreună (…) facem constant eforturi pentru a le uşura părinţilor adoptatori acest drum. Deja procesul birocratic a fost simplificat în ultimii ani şi vă asigur că vom continua pe acest drum”, afirmă inistrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Natalia-Elena Intotero.
De la începutul acestui an, ANPDCA a operaţionalizat Sistemul Informatic Naţional pentru Adopţie (SINA), care integrează şi fluidizează toate procesele de lucru şi serviciile oferite în domeniile prevenirii, protecţiei speciale şi adopţiei.
Prin SINA se pot depune documente online, iar Profilul Public al Copilului Adoptabil poate fi consultat, în platforma online, la sediul DGASPC-urilor. În acest sistem părinţii sau familiile adoptatoare, pot vedea poze, descrieri ale copiilor adoptabili şi pot decide în consecinţă.
Totodată, la nivelul ANPDCA se derulează campania „Adopţia schimbă destine”, care promovează interviuri cu specialişti în domeniul adopţiei, psihologi, dar şi poveşti ale familiilor adoptatoare. Campania poate fi vizionată aici: https://copii.gov.ro/1/adoptia-schimba-destine/