Terenuri, case sau spații comerciale de peste 2 milioane de euro cumpărate cu banii din mită – 25 de polițiști, instructori și intermediari trimiși în judecată în dosarele de corupție de la Serviciul Permise Suceava
Cel de-al cincilea dosar privind mita de la Serviciul de Permise Suceava a fost trimis în judecată de DNA, fiind vorba despre 25 de polițiști, între care angajați ai Ministerului Afacerilor Interne, instructori și intermediari ai școlilor de șoferi care, în schimbul unor sume de bani, ar fi permis fraudarea probei teoretice a examenului de obținere a permisului pentru 70 de candidați, în cursul lunii septembrie 2020. Conform procurorilor, cu banii primiți mită un comisar-șef și-ar fi cumpărat terenuri, apartamente, case sau spații comerciale în valoare totală de aproape două milioane de euro.
Și acest dosar a fost disjuns, având în vedere numărul mare de persoane implicate în întreaga procedură de examinare, iar în prezent se mai fac cercetări pentru fapte legate de fraudarea probei practice a examenului, urmărirea penală continuând într-un dosar separat.
- DNA a anunțat joi că în acest dosar, al cincilea, au fost trimiși în judecată următorii:
- Radu Ionuț Obreja, comisar șef de poliție, la data faptelor șef al Compartimentului Regim Permise de Conducere și Examinări din cadrul S.P.C.R.P.C.I.V. Suceava, pentru luare de mită în formă continuată și instigare la spălarea banilor,
- Gheorghe Ionel Perijoc, la data faptelor agent de poliție la Direcția Permise Suceava, pentru complicitate la luare de mită în formă continuată,
- 23 de persoane fizice – administratori ai unor școli de șoferi, instructori auto, pentru infracțiuni de: complicitate la luare de mită și spălare a banilor, comise în formă simplă și continuată.
Mită de la 70 de candidați
Conform DNA, în perioada 7 – 18 septembrie 2020 Radu Obreja, în calitatea menționată mai sus, prin intermediul lui Gheorghe Perijoc, ar fi primit mită de la 70 de candidați suma totală de 118.000 euro pentru a le comunica răspunsurile corecte la examenul teoretic pentru obținerea permisului de conducere sau să le permită acestora să pătrundă în sala de examinare cu echipamente tehnice de comunicare ori înregistrare audio/video utilizate.
În perioada 2017 – 2020, Obreja ar fi determinat mai multe persoane din anturajul său (cercetate în acest caz) ca pentru a ascunde originea ilicită a banilor primiți mită să transfere sau să folosească sumele totale de 1.330.000 euro și 246.500 lei. De asemenea, persoanele respective ar fi încheiat acte juridice în baza cărora au achiziționat pe numele lor, dar pentru Radu Obreja, mai multe bunuri imobile (terenuri, apartamente, case sau spații comerciale în valoare totală aproximativă de 1.809.465 euro) și bunuri mobile (trei autoturisme, în valoare totală aproximativă de peste 80.000 euro).
DNA a dispus sechestru asigurător asupra următoarelor sume de bani și bunuri ale lui Radu Obreja: 123.220 euro, 1.003 dolari americani, 180 lire sterline și 107.900 lei, ridicate de la domiciliul acestuia, 46 de bunuri imobile (apartamente, terenuri, spații comerciale), 3 autoturisme, 21 ceasuri de lux, bijuterii (36 de piese).
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Suceava.