Sari direct la conținut

Cum a reușit extrema dreaptă să îi convingă pe tinerii din UE: „Partidele tradiționale nu mai au nicio credibilitate pentru mine”

HotNews.ro
Cum a reușit extrema dreaptă să îi convingă pe tinerii din UE: „Partidele tradiționale nu mai au nicio credibilitate pentru mine”
Manifestatie a susținătorilor RN în Franța. FOTO: Vincent Loison / Sipa Press / Profimedia

Din Germania și Franța până în Polonia și Spania, extrema dreaptă a reușit să îi atragă pe tinerii din statele-cheie în aceste alegeri europarlamentare, în condițiile în care o generație care a crescut în mijlocul unor crize constante caută noi răspunsuri la problemele vieții și îi urmărește pe politicienii care reușesc să comunice fluent pe TikTok și YouTube, scrie Reuters.

Alegătorii tineri, percepuți în mod tradițional ca fiind mai de stânga, au condus valul de susținere pentru partidele ecologiste la ultimele alegeri europene din 2019, câștigând porecla „Generația Greta”, după tânăra activistă suedeză pentru climă Greta Thunberg.

Dar, în urma pandemiei, a războiului din Ucraina și a crizei costului vieții, mulți și-au mutat sprijinul în acest an către partidele populiste de extremă dreapta, alimentând creșterea generală a acestora în scrutinul pentru Parlamentul UE din 6-9 iunie.

Liderii mișcărilor naționaliste și anti-sistem din Europa stăpânesc noile rețele sociale mai bine decât omologii lor din partidele tradiționale, așa că se prezintă ca parte a unei contraculturi subversive, atrăgătoare pentru tineri.

Analiștii spun că liderii de opinie de extremă dreapta se adresează în special tinerilor bărbați care se simt nedreptățiți și cenzurați de un curent principal din ce în ce mai progresist.

„Germania nu se îndreaptă într-o direcție bună, iar ei au fost singurul partid cu un mesaj cu adevărat clar, cu privire la migrație”, a declarat Christoph, de 17 ani, un student la o școală de comerț din Berlin care a refuzat să își dea numele complet și care a votat pentru Alternativa pentru Germania (AfD), de extremă dreapta.

O tendință care îngrijorează partidele tradiționale

Sprijinul pentru AfD, partid care dorește să limiteze migrația și avertizează împotriva a ceea ce numește islamizarea Germaniei, a crescut cu 11 puncte procentuale, ajungând la 16% în rândul tinerilor sub 25 de ani, potrivit unui sondaj la ieșirea de la urne realizat de Infratest dimap – mai mult decât dublu față de creșterea de 5 puncte în rândul populației în general.

Această schimbare, care a ajutat AfD să obțină un loc doi istoric la nivel național, a fost remarcabilă în condițiile în care lumea se aștepta ca partidele de stânga să fie favorizate de decizia Germaniei de a permite pentru prima dată tinerilor cu vârste cuprinse între 16 și 18 ani să voteze.

Deși extrema dreaptă nu s-a descurcat bine peste tot în rândul alegătorilor tineri – iar aceștia reprezintă o categorie relativ mică pe un continent cu o populație în curs de îmbătrânire – tendința va îngrijora totuși partidele principale, care se confruntă cu alegeri anticipate la sfârșitul acestei luni în Franța și cu alegeri federale anul viitor în Germania.

Probleme economice în prim-plan, mediul nu mai e așa de important

Un sondaj recent realizat în rândul tinerilor din Germania a arătat că aceștia sunt din ce în ce mai îngrijorați de inflație, de locuințele scumpe și de diviziunile sociale, și mai puțin de schimbările climatice. Duminică, Verzii au obținut doar 11% din voturile tinerilor, în scădere cu 23 de puncte procentuale.

„Nu mai există sentimentul că dacă muncesc din greu, atunci viitorul va fi mai bun, iar ei sunt dezamăgiți de partidele aflate la putere”, a declarat autorul principal al studiului, Simon Schnetzer, menționând că depresia economică îi face pe tineri mai receptivi la retorica antimigrație a AfD.

Christoph a spus că experiențele sale l-au făcut să creadă că imigranții mai recenți din Germania sunt mai predispuși la violență și nu sunt dispuși să se integreze.

În Franța, Adunarea Națională (RN), de extremă dreapta, a obținut 25% din voturi în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani, potrivit institutului de sondaje Ipsos, în creștere cu 10 puncte procentuale față de alegerile precedente.

Cu siguranță, majoritatea tinerilor din cele două mari puteri ale UE susțin încă partidele de stânga și mulți sunt îngrijorați de tendința ascensiunii extremei drepte.

„Mă îngrijorează pentru că am văzut că extrema dreaptă vrea să deporteze oamenii chiar dacă au cetățenie germană, ca mine”, a declarat Ensar Adanur, de 17 ani, un german de origine turcă. „Dar Germania este acasă pentru mine”, a spus el.

În Polonia, sprijinul pentru Confederația, partid de extremă dreapta, a crescut în rândul alegătorilor cu vârste cuprinse între 18 și 29 de ani de la 18,5% la 30,1%, ceea ce îi face să fie principala alegere pentru acest segment demografic.

Partidele mainstream „nu mai au nicio credibilitate pentru mine, guvernul anterior și cel actual o arată clar”, a declarat Paweł Rurkowski, 30 de ani, un specialist în IT care a votat pentru Confederație.

Abili pe rețelele sociale

Relativa competență a partidelor de extremă dreapta pe canalele de comunicare preferate de tinerii alegători – Tiktok, YouTube sau Telegram – este un factor important în spatele succesului lor din ce în ce mai mare în rândul acestei generații, au declarat analiștii.

Studiul recent privind tineretul german a arătat că 57% dintre tineri se informează despre știri și politică prin intermediul rețelelor sociale. Cancelarul german Olaf Scholz, la fel ca mulți politicieni tradiționali, s-a alăturat Tiktok abia în urmă cu câteva luni.

„Dacă nu ești pe canalele tinerilor, pur și simplu nu exiști”, a spus Schnetzer.

Între timp, algoritmii platformelor sociale favorizează mesajele controversate care generează implicare în detrimentul conținutului serios, a declarat Ruediger Maas, fondator al Institutului pentru cercetare generațională din Augsburg.

Candidatul principal al AfD pentru alegerile europene, Maximilian Krah, a devenit viral pe TikTok, de exemplu, cu sfaturi de întâlniri pentru tinerii bărbați: „Nu vă uitați la filme porno, nu votați pentru Verzi, ieșiți în aer liber, bărbații adevărați sunt de dreapta”.

El are aproximativ 53.300 de urmăritori pe Tiktok, față de doar 11.000 și, respectiv, 2.652 pentru candidații principali ai social-democraților de centru-stânga și ai Verzilor.

„Generația mea nu prea știe de politică, dar auzim tot timpul despre AfD”, a declarat Christoph, votant AfD.

În Spania, influencerul social media Alvise Perez a obținut 6,7% din voturile tinerilor, față de 4,6% din totalul voturilor, după ce și-a desfășurat campania anti-imigrație și anticorupție aproape exclusiv pe Instagram și Telegram.

Între timp, partidul de extremă dreapta Vox, care a fost puternic pe Tiktok, a obținut 12,4% din voturi în rândul celor sub 25 de ani, față de 9,6% în general.

„Pare să fie singurul partid care se opune cu adevărat guvernului atunci când vine vorba de subiecte tabu precum imigrația sau discursul de gen”, a declarat Xavier, un student în vârstă de 22 de ani care a votat pentru Vox.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro