Sari direct la conținut

Cutremur cu magnitudinea 5,7 în sudul Greciei, vineri dimineață

HotNews.ro
Cutremur în Grecia, Foto: Earthquakes.gr
Cutremur în Grecia, Foto: Earthquakes.gr

Un cutremur cu magnitudinea 5,7 s-a produs vineri dimineață în sudul Greciei, în largul coastei de vest a Peloponezului, potrivit Reuters. Acesta a fost precedat de un seism cu o intensitate mai mică.

​Seismul a avut loc la ora locală 09:12, la o adâncime mică, de 17 kilometri, la o distanță de 122 de kilometri sud-vest de orașul Patras și 36 de kilometri vest de Filiatra, potrivit Centrului Seismologic Euro-Mediteranean (EMSC).

Acesta a fost precedat cu un minut de un alt cutremur, cu magnitudinea 5,2, în aceeași zonă, potrivit EMSC.

Autoritățile nu au anunțat deocamdată răniți sau pagube materiale, iar specialiștii au precizat că dublul seism a fost unul superficial.

Profesorul de Tectonică Dinamică și Geologie Aplicată, Efthymis Lekkas, a declarat pentru publicația elenă Kathimerini că seismul „nu pare să fi avut un impact asupra infrastructurii și a oamenilor”.

„Este un cutremur de suprafață pe arcul grecesc. S-a resimțit puternic în Zakynthos, Kefalonia, în zone din Peloponez și, de asemenea, în Atena.

Cu toate acestea, este un cutremur care nu pare să aibă un impact asupra infrastructurii clădirilor și a oamenilor”, a precizat el.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro