Sari direct la conținut

PSD îi cere demisia lui Bădălău de la Curtea de Conturi

HotNews.ro
Niculae Badalau, Foto: Agerpres
Niculae Badalau, Foto: Agerpres

PSD îi cere lui Niculae Bădălău să demisioneze din funcția de vicepreședinte al Curții de Conturi după ce în 2020 l-a propus și susținut pentru acest post.

„PSD consideră că în contextul în care DNA a început o anchetă penală și a dispus reținerea domnului Niculae Bădălău, acesta nu își mai poate continua activitatea la Curtea de Conturi a României. Prezența sa în această funcție ar afecta grav credibilitatea instituției. De aceea, demisia sa ar reprezenta cea mai bună cale pentru protejarea imaginii unei instituții fundamentale a statului român”, transmite PSD printr-un comunicat de presă.

Niculae Bădălău, vicepreședintele Curții de Conturi, a fost reținut duminică, pentru 24 de ore de procurorii DNA într-un dosar de dare de mită, în formă continuată, și trafic de influență. Procurorii DNA susţin că Bădălău i-ar fi promis 170.000 de euro primarului unei comune pentru a oferi un contract unei firme administrate de o rudă a sa. Alături de Bădălău a fost reţinut şi reprezentantul unei firme pentru comiterea infracțiunii de complicitate la dare de mită.

Niculae Bădălău a fost senator PSD de Giurgiu și președinte PSD Giurgiu, iar între 2018 și 2019 a fost ministru al Economiei, iar în 2019 a fost propus de fostul premier Viorica Dăncilă ministru interimar la Energie. Pe 30 iunie 2020, Parlamentul, l-a propunerea PSD, i-au recomandat pe Niculae Bădălău și Ilie Sârbu pe posturi de vicepreședinți.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro