VIDEO Mașină de lux în flăcări lângă un bloc dintr-un cartier exclusivist al Capitalei
O mașină de lux a luat foc luni dimineață în Cartierul Francez, un cartier exclusivist din București. Autoturismul a ars în totalitate, iar flăcările au afectat şi o cameră a unui apartament lângă care era parcată maşina, cât şi un alt autoturism staţionat, potrivit ISU Bucureşti-Ilfov, citat de Agerpres. Nu au existat victime.
Un autoturism Mercedes parcat lângă un bloc dintr-un cartier aflat în nordul Capitalei a luat foc, notează Newsweek.
Pompierii din Bucureşti intervin, luni, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins maşina şi s-a extins la fațada unui imobil şi la un alt autoturism, notează news.ro.
”În urmă cu scurt timp am fost solicitaţi pentru a interveni pentru stingerea unui incendiu produs la un autoturism, pe str. Aron Cotrus. Flăcarile s-au extins la faţada clădirii şi au afectat o cameră a unui apartament, respectiv un alt autoturism staţionat”, a transmis, luni, ISU Bucureşti-Ilfov.
O coloană neagră de fum se ridică deasupra mașinii și învăluie blocul din apropiere.
Pompierii au evacuat 7 persoane din bloc pentru siguranța lor, fără a se înregistra victime.
Momentan nu se cunosc cauzele incidentului.