Sari direct la conținut

VIDEO Ucrainenii au mers să filmeze unde a aterizat tanchistul rus comparat cu Iuri Gagarin după ce a zburat în aer zeci de metri

HotNews.ro
Tanchistul rus a fost comparat cu Iuri Gagarin, Foto: Captura video
Tanchistul rus a fost comparat cu Iuri Gagarin, Foto: Captura video

Soldații ucraineni au mers pe teren să confirme vizual una dintre cele mai remarcabile lovituri ale lor din timpul războiului: distrugerea unui tanc rusesc cu o lovitură care a propulsat comandantul vehiculului de luptă zeci de metri în aer, atrăgând comparații cu celebrul cosmonaut rus Iuri Gagarin.

Înregistrarea video originală datează din luna septembrie, când un tanc rusesc care din motive necunoscute arbora un steag negru a fost lovit și distrus cu un sistem antitanc Javelin de la o distanță de 730-750 de metri.

După cum se poate vedea în înregistrare, lovitura a dus la o explozie catastrofală a vehicului de luptă rusesc care l-a propulsat pe comandantul său, cel care stă în turelă, la zeci de metri în aer, acesta aterizând în cele din urmă prin acoperișul unei locuințe aflate în apropiere.

Înregistrarea a atras numeroase ironii pe rețelele de socializare, unii comentatori glumind că tanchistul rus a încercat să îl imite pe Iuri Gagarin, primul om care a ajuns în spațiu.

De asemenea remarcabil este faptul că explozia spectaculoasă a avut loc în pofida faptului că tancul a fost lovit frontal de racheta lansată de sistemul Javelin, nu de deasupra, cum se întâmplă în majoritatea detonărilor catastrofale a munițiilor aflate la bordul vehiculelor de luptă rusești, de unde și glumele ucrainenilor vizavi de „concursul de aruncat cu turela”.

Lovitură remarcabilă a soldaților ucraineni în Herson

Soldații ucraineni au mers acum la locul faptei și au găsit tancul rusesc acolo unde a fost distrus, vorbind cu proprietarul casei în care a aterizat tanchistul rus și filmând locul în care acesta a căzut prin acoperiș:

Lovitura a avut loc în satul Pravdine care se află în regiunea Herson, nu Harkov, după cum au confundat unii observatori ai războiului din Ucraina. Acest sat din sudul țării a fost eliberat de forțele armate ucrainene în data de 10 noiembrie, cu o zi înainte ca trupele Kievului să intre și în capitala regiunii.

Armata ucraineană a declanșat mult așteptata contraofensivă din sudul țării în data de 29 august, după mai multe luni în care a lovit ariegarda și liniile de aprovizionare ale forțelor rusești.

Ministerul rus al Apărării a anunțat pe 11 noiembrie că a finalizat retragerea trupelor sale din Herson pe malul de est al Niprului, la scurt timp după prăbușirea podului strategic de pe acest râu.

Urmărește ultimele evoluții din a 268-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro