Sari direct la conținut

București: Un tramvai a luat foc în zona Eroii Revoluției / Până în acest moment nu au fost raportate victime

HotNews.ro
Incendiu tramvai linia 1, Foto: ISUBIF
Incendiu tramvai linia 1, Foto: ISUBIF

Un tramvai al Societății de Transport bucurești a luat foc miercuri, în jurul orei 15.00, în zona Eroii Revoluției, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență. Sunt degajări mari de fum. Până în acest moment nu au fost raportate victime.

UPDATE 15.49: Incendiul a fost stins. Tramvaiul urmează a fi tractat de un vehicul al STB.

”La ora 14:55, pe Șos.Olteniței, în stația Ilie Opriș, sens Piața Sudului, la un tramvai din linia 1 s-a declanșat un incendiu. La fața locului au ajuns pompierii, au intervenit și au stins incediul. În momentul de față, circulația tramvaielor din liniile 1 și 10 este blocată pe ambele sensuri, precum și circulația autobuzelor din liniile 116, 141, 232 și 610. Precizăm că manipulantul a intervenit în timp util cu extinctorul din dotare. Toți călătorii s-au autoevacuat”, a transmis STB.

În cadrul Societății de Transport București STB SA, imediat ce tramvaiul va ajunge la depou, se va constitui o comisie care va analiza evenimetul. Pe baza rezultatelor, se vor lua măsurile care se impun pentru evitarea altor evenimente de acest gen, a mai transmis societatea.

….

Pentru stingerea focului acționează 3 autospeciale de stingere, două mașini SMURD și un utilaj de descarcerare.

Potrivit datelor transmise de ISU București-Ilfov, este vorba despre un tramvai de pe linia 1, aflat pe sensul de deplasare către Piața Sudului. În interior erau 5 călători când a izbucnit incendiul.

”După observarea incendiului, vatmanul a acționat cu stingătoarele din dotarea tramvaiului”, a mai transmis ISU.

Tramvaiele care circulă acum în București sunt făcute, în procent de peste 90%, în perioada comunistă și cosmetizate de-a lungul timpului.

Primăria Capitalei a semnat în mai 2021 contractul cu Astra Arad pentru furnizarea a 100 de tramvaie, în valoare de aproximativ 200 de milioane de euro, din bani europeni.

Contractul prevedea furnizarea primului tramvai în august 2022, urmând ca, începând de la momentul livrării prototipului, să fie furnizate câte patru tramvaie în fiecare lună.

Deși în acest moment sunt zece tramvaie noi în depourile STB, acestea nu au fost recepționate încă. Întârzierile au fost cauzate de faptul că producătorul a înlocuit motoarele cu care a licitat, iar până acum s-au cerut hârtii care să ateste dacă noul motor este la fel de bun sau mai bun decât cel vechi. Acum o lună abia s-a întrunit comisia de recepție, iar de atunci se fac probe, care să stabilească dacă ce scrie în hârtii se întâmplă în realitate.

Știre în curs de actualizare.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro