Cea mai veche cafenea din București stă în același loc de 243 de ani. Cum a fost salvată după ce ajunsese să fie zugrăvită cu picturi exotice

Un recent proiect arhitectonic premiat a readus la viață una dintre cele mai fascinante clădiri românești vechi, relatează B365, siteul dedicat Bucureștiului.

Fondată pe 7 august 1781, de către domnitorul Alexandru Ipsilanti, care i-a dat voie negustorului armean Ștefan Antîlop să construiască “o prăvălie cahvenea” pe un loc care se afla “la poarta de sus” a Curții Domnești, Cafeneaua Veche din București se înscrie pe o listă onorantă.

Caffe Florian din piața San Marco din Veneția a fost deschisă în anul 1720. The Grand Cafe din Londra funcționează din 1625. Cafe Procope din Paris este în funcțiune încă din anul 1686.

”Cafeneaua Veche, cu adevărat cea mai veche din Capitală, cu trecutul ei fascinant compus din nenumărate straturi, a fost adusă în prezent, cu grijă pentru valorile sale estetice și emoționale”, scrie B365, siteul dedicat Bucureștiului.

Protejată miraculos de incendii

Documentele istorice relatează că proprietarul cafenelei, Ștefan Antîlop, era un armean la Curtea Veche. Cât despre prăvălia sa, cafeneaua veche, aceasta a fost protejată de destinul său aparte în timpul marilor incendii care au cuprins Bucureștiul. Clădirea s-a menținut și astăzi, în Centrul Vechi, pe locul fostei piețe de flori Sf. Anton, la intersecția străzilor Franceză și Șepcari.

Cafeneaua Veche a fost, recent, obiectul premiului pentru renașterea unui monument istoric. Arhitecta Irina Stoica este una dintre autoarele lucrării premiate.

”Cafeneaua Veche datează de pe vremea când protipendada purta caftane și ișlic, anterie lungi până la glezne. Bucureștenii au prins gustul cafelei de la turci, cei care timp de câteva secole ne-au influențat modul de viață, obiceiurile și vestimentația”, spune arhitecta.

Cum au găsit-o pe dinăuntru

Cum au găsit clădirea? ”La exterior se prezenta în forma în care a fost construită inițial, de-a lungul timpului beneficiarii neavând voie să aducă modificări fațadei. În schimb, în interior am avut o mare surpriză”, spune Irina Stoica.

”Clădirea trecuse printr-o serie de intervenții succesive care nu-i făceau cinste. Pereții, zidurile, bolțile erau acoperite cu o multitudine de finisaje, multe dintre ele improprii, cărămidă aparentă, picturi murale naive, mozaicuri de tot felul și traforuri din lemn sau PFL. Am găsit un amalgam de soluții constructive pe care, de-a lungul timpului, diferiții chiriași sau proprietari le utilizasera pentru amenajarea spațiului”, explică arhitecta.

“Am desprăfuit, curățat și am reparat hidroizolația pe tot ceea ce înseamnă suprafețele de cărămidă din galerie. Este acolo de la sfârșitul secolului al XVIII-lea”.

“Sper ca, prin acest proiect, să dam startul unui curent. Lumea trebuie să conștientizeze importanța clădirilor istorice”, conchide arhitecta Irina Stoica. Povestea integrală pe B365.