Noi piedici în aprobarea plafonării prețului la gaze în UE. „Cereri imposibile”
Executivul Uniunii Europene a declarat că nu este posibilă crearea unui plafon de preț la gaze fără să afecteze în același timp contractele pe termen lung sau securitatea aprovizionării, au declarat două surse diplomatice pentru Reuters.
După multe certuri la un summit care a durat toată noaptea, liderii UE au convenit luna trecută să solicite executivului Comisiei Europene să propună „un cadru temporar al UE pentru a limita prețul gazului în producerea de energie electrică” și „o limită dinamică a preţului”, temporară, pentru tranzacțiile cu gaze naturale” pentru a reduce prețurile.
Dar un compromis între cei precum Franța, Spania și Belgia care doresc un plafon și tabăra condusă de germani care i se opune a însemnat că s-au atașat condiții suplimentare, și anume ca orice plafon să nu afecteze contractele pe termen lung, să conducă la o creștere a consumului de gaze sau să determine producătorii să redirecționeze aprovizionarea în altă parte.
„Acum, Comisia a spus că este imposibil să existe un plafon care să îndeplinească aceste criterii”, a spus unul dintre diplomați, adăugând că trimișii celor 27 de țări membre UE la Bruxelles vor discuta despre asta vinerea viitoare.
Problema a divizat țările UE luni de zile, în timp ce caută modalități de a aborda o criză energetică acută care generează o inflație record și amenință cu recesiunea în bloc.
Al doilea diplomat a spus că, în schimb, Comisia a oferit un „mecanism voluntar de corecție a pieței”, care, totuși, nu a mers suficient de departe pentru ca acele țări care cer un plafon să poată limita instantaneu creșterile de preț.
Ambii diplomați au spus că unele dintre cele 15 țări care cer un plafon au amenințat să blocheze alte elemente ale acordului energetic al liderilor din octombrie – care include, de asemenea, lansarea de achiziții comune și elaborarea unui nou indicator de preț – atâta timp cât Comisia nu prezintă o propunere solidă de plafonare.