Mărturii din lumea tinerilor dependenți de droguri, trimiși să se vindece în spitale de psihiatrie, la grămadă cu adulți de 60 de ani, cu depresie sau alte boli mintale
„Nu mi-a explicat nimeni niciodată ce-i cu golul interior pe care îl simțeam”, povestește Victor, un tânăr care la 18 ani a fost trimis să „se vindece” de dependența de droguri într-un spital de psihiatrie. De ce nu există centre specializate pentru tineri cu astfel de probleme, ce face statul român și ce fac alții? Încercăm să răspundem la aceste întrebări prin intermediul a doi foști dependenți și a unui psihoterapeut specializat în adicții.
„România declară război drogurilor, după moartea unui tânăr la un festival”, cam așa suna titlul unui articol de pe site-ul Al Jazeera, de la mijlocul lunii august. Știrea se referea la ceea ce s-a întâmplat la Saga Festival, când un tânăr a murit de la supradoză, iar alții au ajuns la spital din cauza consumului de substanțe ilegale.
Consumul de droguri pare să crească în România, din datele publicate de Agenția Națională Antidrog (ANA), în special în rândul tinerilor cu vârsta cuprinsă între 15-34 de ani, unde consumul este mai ridicat.
Dacă reacția inițială după Saga a fost una bazată pe educare și prevenție, venită din partea ANA, ceea ce a urmat a pus mai mult accentul pe înăsprirea pedepselor și ignorarea sfaturilor din partea societății civile.
„Războiul” din articolul amintit mai sus face referire la proiectul de lege inițiat de către 16 deputați PNL, care crește pedepsele cu închisoarea pentru consumatorii de droguri și traficanți.
Pe lângă acest proiect, alți doi deputați PSD au publicat un draft care aduce modificări Legii Educației Naționale și Legii nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare. Asta înseamnă că testarea anti-drog va fi realizată prin controale inopinate ale poliției în școli, licee și universități, iar polițiștii vor putea alege aleatoriu elevii cărora să le facă teste de salivă.
Am văzut cum ar putea arăta o astfel de operațiune, după evenimentul recent de la o școală din Jilava, unde copiii au fost percheziționați de către polițiști, fără să li se explice motivul.
Aceste două posibile legi ar putea face ca un tânăr dependent de droguri să ajungă în închisoare, pentru că a fost prins cu un gram de iarbă.
Toate aceste lucruri se întâmplă, în timp ce în România la momentul actual nu există nici măcar o secție specializată pentru tinerii consumatori, după cum ne-a explicat psihoterapeutul Eugen Hriscu, specialist în prevenirea și tratamentul dependențelor și coordonator științific al programelor ALIAT (Alianța Pentru Lupta Împotriva Alcoolismului ți Toxicomaniilor).
De altfel, acest lucru l-am aflat și după ce am solicitat informații, atât de la Agenția Națională Antidrog (ANA), cât și de la Ministerului Sănătății.
Răspunsul ANA a fost următorul: „ca și în cazul populației generale (15-64 ani), tinerii adulți (15-34 ani) se pot adresa centrelor/programelor de asistență dezvoltate în regim ambulatoriu sau centrelor din sistemul spitalicesc”, iar Ministerul Sănătății ne-a confirmat asta, spunând că cei interesați se pot adresa secțiilor de psihiatrie.
Problema este că, de multe ori, aceste secții îi pun pe tinerii dependenți la grămadă cu adulții care au alte probleme, legați de pat sau la secția închisă, luând aceleași medicamente ca o femeia de 60 de ani, de exemplu, care e internată pentru depresie.
Prin astfel de experiențe au trecut doi tinerii dependenți în recuperare cu care am vorbit pentru realizarea acestui articol.
Realitatea nu arată atât de clar pe cât o văd deputații care scriu legi, ci mai degrabă relevă eșecul statului în a gestiona probleme ce țin de sănătate mintală.
Într-o scrisoare deschisă formulată de Asociația Română de Psihiatrie și Psihoterapie în legătură cu legea inițiată de deputații Laurențiu Dan-Leoreanu și Ioan Cupșa se menționează faptul că dependența de droguri și consumul abuziv sunt considerate tulburări de sănătate mintală.
„Nu am făcut rău nimănui, eu doar am cerut ajutor”
Metadonă pentru combaterea adicțiilor de heroină. FOTO: CORDELIA MOLLOY / Sciencephoto / Profimedia
Robert este primul tânăr cu care am vorbit despre experiența lui cu centrele de stat sau cu spitalele de psihiatrie. Prima dată a consumat la 15 ani, când a început cu etnobotanice, iar un an mai târziu abandona școala. La câțiva ani după, a cerut ajutor din partea statului, pentru a-i oferi o locuință socială. I s-a spus că a terorizat instituțiile și a fost internat la psihiatrie, iar în urma ultimei vizite i s-a dat și un diagnostic: schizofrenie paranoidă, cu discernământ.
A fost internat de mai multe ori, însă ultima dată a petrecut șase luni la Spitalul Borșa, care e cunoscut printre tinerii dependenți ca locul unde mergi să stai mai mult timp. Robert spune că acolo a întâlnit dependenți de droguri spitalizați chiar și de 30 de ani.
„Nu am mai consumat de frica de a nu ajunge din nou la psihiatrie. Eu am rămas cu sechele, acolo e iadul pe pământ. Nu vorbea nimeni cu tine, în afară de pacienți care poate nu erau coerenți. Aveai voie să ieși o singură dată din salon, când mergeai la masă. Aia era viața mea”, își amintește Robert experiența sa.
Odată ajuns acolo, tânărul s-a simțit abandonat și din ce în ce mai singur. După ce a fost dus la secția închisă, unde tot ce putea să facă era să se plimbe dintr-o parte într-alta prin cameră, Robert s-a simțit „ca și cum i-ar fi furat cineva viața”.
În multe orașe din țară, consumatorii sunt luați de pe stradă și e foarte probabil ca ei să ajungă direct la secția închisă, din ce îmi spun tinerii. Problema pe care mi-a prezentat-o Robert este că ei ajung acolo speriați, probabil halucinează de la droguri și nu înțeleg ceea ce li se întâmplă, așa că o să fie, cel mai probabil, legați de pat.
„Asistenții veneau doar atunci când vreunul devenea agresiv sau dacă i se făcea rău, în rest nu erau prezenți. Doctorul venea o singură dată pe zi, intra în salon, stătea două minute și mergea apoi în următorul salon. Nu aveai cu cine să te sfătuiești acolo. Dacă erai deștept și îți reveneai de la sine, bine, dacă nu… rămâneai acolo”.
Robert își imaginează că totul s-ar rezolva dacă ar exista centre la care dependenții să poată să meargă la orice oră, cu secții destinate lor, unde să le fie ascultate problemele de către psihoterapeuți specializați. În plus, vorbește de un regret, atunci când își amintește felul în care statul a gestionat problema cauzată după legalizarea etnobotanicelor în 2010:
„Faptul că au fost legalizate etnobotanicele în perioada aia a reprezentat un punct de acces pentru foarte mulți tineri. Până la urmă să nu uităm că statul ar trebui să compenseze cumva pentru lucrul acela”.
Psihoterapeutul Eugen Hriscu mi-a explicat că România are o problemă mare cu etnobotanicele. În ciuda avertismentelor primite referitoare la situația în care se aflau mii de tineri, statul român nu a reacționat pe măsură:
„Nu s-a creat nicio structură de sprijin, niciun centru de tratament, nicio formă de monitorizare a ce se întâmplă cu aceste substanțe. Practic, la fel ca acum, s-a propus doar închisoarea. Și ce s-a întâmplat a fost că, de fapt, aceste substanțe au devenit preferate de către consumatori”.
Printre măsurile propuse de Asociația Română de Psihiatrie, la care au aderat mai multe ONG-uri și Colegiul Medicilor, se afla și recomandarea declarării consumului de etnobotanice drept problemă națională.
Robert nu este singurul care a început la 15 ani, cu etnobotanice. Victor* a fost în aceeași situație. A consumat droguri de la 15 până la 20 de ani, acum are 25. Diferența între cei doi este că el a avut posibilitatea, într-un final, de a se trata în străinătate, la Változóház (Casa Schimbării), un centru din Ungaria.
Locul are la bază programul terapeutic Minnesota, cel de reabilitare în 12 pași, iar asta l-a atras pe tânăr. Nu voia ceva bazat pe religie, cum sunt alte centre de la noi, printre care Teen Challenge, care a servit drept sursă de inspirație pentru expunerea de motive formulată de deputații PNL, așa cum se arată într-un articol publicat de Libertatea.
Când l-am întrebat pe Eugen Hriscu ce pârghii are un tânăr dependent de droguri în România, mi-a răspuns că asta depinde foarte mult de posibilitățile financiare ale părinților. În cazul în care familia nu dispune de prea multe resurse, e foarte probabil ca tânărul să ajungă la o secție de psihiatrie.
Înainte de a ajunge în Ungaria, Victor s-a plimbat și el pe la secțiile de psihiatrie din țară. Așadar, a putut să vadă diferența între ceea ce se întâmplă în centrele de stat și ce se întâmplă în alte centre din afara țării.
Prima dată a ajuns la psihiatrie la 18 ani, înainte cu câteva luni de susținerea bacului. Pentru că era major, a fost pus în același loc cu adulți de 60 de ani, chiar dacă încă mergea în liceu. Spune că a învățat cum să se comporte, astfel încât să nu ia bătaie de la ceilalți pacienți.
„Am promis că nu voi mai ajunge niciodată acolo. O perioadă a funcționat ce au făcut ei, dar asta până am luat bacul și apoi am simțit că trebuie să mă recompensez. Așa au ajuns vizitele la psihiatrie din ce în ce mai dese, iar speranța mea că psihiatria o să mă ajute devenea din ce în ce mai mică”, povestește tânărul.
Tot ceea ce făceau medicii, din câte își amintește, era să le prescrie medicamente. Nu avea neapărat o problemă cu asta, însă nu li se explica nimic. În plus, medicamentele care îi erau prescrise lui erau luate și de doamna de 60 de ani cu depresie și de domnul dependent de alcool ajuns acolo.
„Deci se dădea un set de medicamente, care varia puțin: Diazepam, Cipralex, Gabaran, cam astea”.
Un lucru pe care l-au menționat toți cei trei tineri în discuțiile noastre era golul interior pe care îl simțeau și nu știau ce-i cu el, de unde vine. Victor mi-a povestit că, în Ungaria, i s-a explicat exact ce se întâmplă la nivelul creierului și ce substanțe ar trebui să producă în mod normal, iar mai apoi i s-a zis ce legătură are asta cu consumul lui.
„Lucrul acesta nu l-am auzit la psihiatrie, în cele șapte vizite ale mele. Nu mi-a explicat nimeni niciodată ce-i cu golul interior pe care îl simțeam, să îmi spună că nivelul de serotonină e mai puțin decât la un om normal sau alte lucruri de acest fel”.
Ceea ce a experimentat Victor în Ungaria există și la noi, în centrele private. Însă, nu pare că statul este dispus să inițieze vreo comunicare cu acestea în viitorul apropiat.
Eugen Hriscu mi-a spus că nu există colaborare între Ministerul Sănătății și ONG-uri. Sănătatea este unul dintre domeniile cel mai puțin penetrabile la reformă, iar asta se observă în spitalele care arată la fel ca în anii ‘70, cu aceleași structuri, construcții, sisteme și artificii financiare cu mutarea responsabilității dinspre centru spre autorități locale, explică psihoterapeutul.
„De aceea avem toate aceste probleme, pentru că, de fapt, nimeni nu duce responsabilitatea pentru viața pacientului. În România se moare foarte mult de etnobotanice, plus celelalte boli psihice, nu mai vorbesc de ce se discută acum, nosocomiale și așa mai departe. Sistemul este complet opac la reformă și una din reforme ar fi distribuirea fondurilor către ONG-urile locale”.
O problemă pe care o are statul, de multe ori, este că nu realizează că ONG-urile ar putea să gestioneze anumite structuri ale statului. Asta am observat din mai toate discuțiile pe care le-am avut cu mai mulți ONG-iști recent.
„Rugăciunile nu pot fi un tratament, cel mult pot fi un adjuvant al tratamentului”
Psihoterapeutul Eugen Hriscu
În timp ce vorbeam cu Robert, mi-a spus cum vede el schimbarea și cum își imaginează că ar arăta centrul ideal. „Ce cred că ar funcționa sunt niște centre de reabilitare ca o biserică, unde oamenii să poată să meargă de dimineață până seara. Îmi imaginez acolo psihologi, psihoterapeuți, activități și lucruri care să te ajute să te integrezi în societate”.
Tânărul spune că a găsit refugiu în biserică, mai exact în studiul Bibliei. Acest lucru nu este o noutate. Sunt și vedete consacrate din România, care după dependența de droguri au ajuns să apeleze la spiritualitate și la biserică, pentru ajutor.
Un nume important este Dragonul Aka 47, care a făcut parte din trupa Specii și a fost reprezentativ pentru perioada în care etnobotanicele erau legale. Kinezarie, un youtuber român, detaliază mai mult subiectul într-un video exact pe tema asta.
Problema nu este în cazul tinerilor care aleg să se îndrepte către spiritualitate, de bunăvoie, ci mai degrabă ar putea apărea în cazul centrelor care îmbină religia cu tratamentul.
„Rugăciunile nu pot să fie un tratament, cel mult pot fi un adjuvant al tratamentului. Problema este că nimeni nu este chemat să evalueze practicile acestor centre, pentru că sunt complet private și nu răspund în fața nimănui. Părerea mea este ca atât timp cât lucrezi cu oamenii și oferi servicii de sănătate, ar trebui să fii susceptibil de evaluare. Nu e vorba doar de bisericile penticostale, există astfel de structuri și în cadrul Bisericii Ortodoxe”, mi-a explicat Eugen Hriscu.
În plus, e important ca Biserica să ajute, însă nu ar trebui ca ea să preia rolul statului. Totuși, în lipsa unui interes pe subiect, de multe ori astfel de lucruri ajung să fie inevitabile.
„Unii dintre ei solicită bani. Sunt servicii contra cost, așa că e perfect justificat să ceară. E destul de scump să menții un asemenea centru. Evident, problema este că nu avem niște centre de stat care să ofere o intervenție medicală și psihologică, cum să zic, susținută financiar de la stat, după care dacă oamenii vor să-și caute, să zicem așa, o trezire spirituală sau un sprijin spiritual, pot să-l caute și să-l acceseze mai degrabă decât să să fie impus de la bun început”, a continuat psihoterapeutul.
Unele centre pentru tratarea dependenței de droguri au drept componentă importantă factorul religios. Asta înseamnă că tinerii care ajung aici vor avea diverse activități religioase în timpul zilei. Ele pot consta în citirea pasajelor din Biblie, participarea la slujbe religioase sau timp alocat rugăciunilor.
Riscul care apare, în cazul în care proiectul de lege inițiat de deputații PNL trece mai departe, potrivit lui Eugen Hriscu, este acela în care unui tânăr să i se ofere varianta de a merge la tratament ca să nu intre în pușcărie. Dacă tratamentul este penticostal sau creștin-ortodox, practic, asta ar însemna o obligație de îndoctrinare.
Cum vede statul problema?
ANA (Agenția Națională Antidrog) este structura subordonată Ministerului de Interne, care se ocupă de politicile de prevenire și combatere ale consumului și traficului de droguri. Aici este inclusă și atribuția ANA de a furniza servicii integrate de asistență medicală și psihologică pentru tinerii consumatori, de fapt pentru orice consumator.
Am cerut date referitoare la numărul centrelor destinate tinerilor dependenți de droguri sau locurile la care s-ar putea adresa. Centrele pe care le-au menționat erau cele din regim ambulatoriu, unde pacientul nu poate petrece mai mult de 24 de ore. În rest, dacă e nevoie de internare, rămân secțiile de psihiatrie, așa cum ne-au povestit deja Robert și Victor.
„E clar că ar trebui să avem niște servicii specializate sau măcar un serviciu specializat, pentru că în momentul de față, de exemplu, nu avem nici măcar o singură secție de detox pentru copiii care consumă. Pentru un copil care consumă, nu se poate face detoxifierea într-un serviciu de specialitate, deci nu există.
De exemplu, în Spitalul Obregia sunt două secții de detox pentru adulți, dar nu există nici măcar una singură pentru copii. Și acest lucru este valabil în toată țara. Ceea ce se întâmplă în momentul de față este că tinerii sub 18 ani ajung în serviciile de psihiatrie care sunt incomplet sau deloc pregătite să față problematicilor asociate cu consumul de droguri”, îmi explica Eugen Hriscu.
După toate aceste discuții și după ce am primit datele de la ANA și Ministerul Sănătății, care au confirmat că momentan nu există centre specializate pentru tineri, am luat legătură cu inițiatorii legii care înăsprește pedepsele pentru consum și trafic de droguri.
Așa am ajuns să vorbesc cu parlamentarul Laurențiu-Dan Leoreanu și l-am întrebat cum vede el situația, în contextul în care momentan nu există servicii specializate pentru tinerii dependenți.
Deputatul mi-a adus aminte de secțiile de la nivelul psihiatriei și mi-a explicat că nu au luat în considerare lipsa unor centre pentru tinerii dependenți, asta pentru că „partea cealaltă, cu centre de psihanaliză și de tratament este un alt subiect, care trebuie abordat cu specialiștii din sănătate, astfel încât să putem acționa și acolo. Proiectul nu este un produs legislativ exhaustiv, nu rezolvă problema, ci acționează doar pe o latură. Ca în multe alte domenii, trebuie acționat pe mai multe părți, dar el momentan surprinde o secvență”.
În ceea ce privește motivele care au stat la baza acestui proiect de lege, totul a pornit de la o știre văzută pe tv.
„Eu am pornit cu acest proiect de la o știre dată la televiziune, când un tânăr care consumase droguri a omorât o mamă și pe fetița ei, cu care era de mână pe drum. Și atunci am zis așa: „domnule, e important să ne gândim și la cei care consumă, dar la victimele lor ne gândim?” Dacă ați văzut, de vreo două săptămâni, a fost dat iar pe un post național un individ care la început părea un om cuminte, din ce spuneau vecinii, apoi a început să consume narcotice și și-a omorât părinții. Trebuie să avem grijă de victime, pentru că până la urmă consumul de droguri ți-l faci singur”.
Eugen Hriscu crede că putem înțelege un astfel de răspuns la o tragedie, când cineva vede o crimă și dorește pedepsirea vinovaților. Însă, problema cu proiectul de lege stă mai degrabă în faptul că nu au existat consultări cu specialiști în domeniu. Lipsa colaborării cu societatea civilă, DIICOT sau ANA, după cum îmi spune psihoterapeutul.
„Consumul de droguri nu este un fenomen simplu, nu-l poți rezolva cu două articole de lege în care crești pedepsele. De fapt, este un efect bine studiat în care creșterea pedepselor se asociază cu o creștere a consecințelor negative asociate consumului de droguri – apariția de droguri mai periculoase (așa cum s-a întâmplat cu explozia etnobotanicelor după 2010), de consecințe mai grave (epidemia de HIV din 2012-2014) și în general de creșterea infracționalității”, explică Hriscu.
România nu are la momentul actual o problemă cu drogurile (cum arată și studiile), continuă specialistul, ci mai degrabă are o problemă cu consumul de etnobotanice. Însă, creșterea pedepselor va spori consumul acestor substanțe.
Având în vedere că deputatul Leoreanu a menționat că a pornit totul de la o știre văzută la TV, deși cu altă ocazie a declarat că i-a venit ideea după ce a citit o analiză furnizată de Poliție, l-am întrebat pe Eugen Hriscu ce rol are presa în tot acest fenomen, în contextul creșterii știrilor care amplifică fenomenul și nu se bazează pe date factuale, ci mai mult pe „senzațional”.
„În acest moment avem parte de un aflux foarte mare de știri privind șoferi „drogați” și alte infracțiuni legate de consumul de droguri. Este demonstrat de colegii de la Libertatea că nu avem un număr mai mare de șoferi care consumă sub influența drogurilor, doar că aparatele care sunt folosite detectează oameni care au consumat în urmă cu 1, 2, 3 sau chiar mai multe zile.
Dar aceste rezultate care nu sunt confirmate de IML ajung în presă și se creează acest sentiment de urgență și catastrofă. Este un rezultat al lipsei de acțiune în domeniu timp de mai bine de 10 ani de zile”.
În timpul conversației cu deputatul Leoreanu, el a dat asigurări că proiectul de lege este abia la forma inițială și că așteaptă să sufere amendamente.
„Este un draft care intră în dezbatere, în discuții. Poate fi amendat, așteptăm observații. Măcar acest draft a creat după discuții în în mediu social, în mediu public, pentru că până acum n-am văzut preocupări”.
După toate aceste discuții, am ajuns la concluzia că un tânăr dependent care vrea să intre într-un proces de recuperare are mai multe feluri prin care să facă asta, însă depinde foarte mult de situația financiară a părinților.
Altminteri, în multe dintre cazuri, un tânăr va ajunge la vreo secție de psihiatrie la fel ca Robert sau Victor, în primă fază. Va încerca să evite sala închisă, va ști cum să se comporte, astfel încât să nu ia bătaie și va ajunge acolo cu speranța că cineva îi va explica ce-i cu golul interior, care-l tot macină. Tot ce pot spera este că i se va răspunde.
Notele autoarei: Numele unuia dintre tinerii cu care am vorbit a fost modificat, la cererea lui, pentru că nu dorea să își împărtășească public experiențele. Am vorbit cu mai mulți foști consumatori, care iau parte la întâlnirile Narcoticilor Anonimi (NA). Dacă există tineri doritori care caută un loc sigur și o metodă care să-i ajute pe lângă tratamentul psihologic și cel medical, aici poate fi locul unde să vorbească cu oameni cu experiențe similare. Participarea la ședințele lor sunt anonime și gratuite.
INTERVIURILE HotNews.ro