Sari direct la conținut

Blocați în Disneyland: China le-a interzis vizitatorilor parcului de distracții din Shanghai să îl părăsească până nu sunt testați negativ pentru Covid

HotNews.ro
Vizitatori ai parcului de distractii Disney din Shanghai, Foto: Wang Gang / ChinaImages / Profimedia
Vizitatori ai parcului de distractii Disney din Shanghai, Foto: Wang Gang / ChinaImages / Profimedia

Disney Resort din Shanghai şi-a suspendat brusc operaţiunile luni pentru a pune în aplicare măsurile de prevenţie împotriva COVID-19, iar toţi vizitatorii prezenţi în momentul anunţului au fost instruiţi să rămână în parc până când obţin un rezultat negativ la testul pentru depistarea coronavirusului, informează Reuters și Agerpres.

Complexul a anunţat la ora locală 11:39 (03:39 GMT) că va închide imediat principalul parc de distracţii şi zonele adiacente inclusiv strada comercială până la noi ordine pentru a respecta măsurile pentru combaterea transmiterii virusului.

Autorităţile din Shanghai au precizat pe contul oficial WeChat că parcul nu permite oamenilor să intre sau să iasă, iar toţi vizitatorii aflaţi în interiorul parcului trebuie să aştepte rezultatele testelor înainte să poată pleca. Toate persoanele care au vizitat parcul după data de 27 octombrie trebuie să se testeze pentru COVID-19 de trei ori pe parcursul a trei zile, au mai spus autorităţile.

Atracţiile au funcţionat în continuare pentru vizitatorii nevoiţi să rămână luni în parc după anunţul închiderii, au relatat utilizatori ai reţelelor de socializare. Un purtător de cuvânt al Shanghai Disney Resort a spus că parcul operează în continuare „oferte limitate” şi că urmează măsurile în conformitate cu recomandările autorităţilor sanitare chineze.

Parcul a anunţat sâmbătă că a început să opereze cu un număr redus de angajaţi pentru a respecta măsurile anti-COVID-19. Shanghai a raportat 10 cazuri de coronavirus cu transmitere locală pentru data de 30 octombrie, toate asimptomatice.

Vizitatorii Disney Resort, ultimele victime ale politicii „zero Covid” a Chinei

Închiderea de luni a parcului marchează cea mai recentă perturbare a activităţii Shanghai Disney Resort, care a fost închis timp de peste trei luni în timpul lockdownului impus în Shanghai la începutul anului.

În luna mai autoritățile locale au decis ca inclusiv persoanele care au fost testate negativ pentru coronavirus să fie plasate în carantină forțată.

Parcul a fost de asemenea închis timp de două zile în noiembrie anul trecut când peste 30.000 de vizitatori au rămas blocaţi în interior, după ce autorităţile au dat dispoziţie ca toţi aceştia să fie testaţi în cadrul unui exerciţiu de depistare a contacţilor.

Înregistrările video care au circulat luni pe platforma chineză de socializare Weibo arată oameni care se precipită spre porţile parcului, deja închise. Reuters nu a reuşit să verifice autenticitatea acestor înregistrări, iar Shanghai Disney Resort nu a răspuns unei întrebări referitoare la numărul persoanelor prinse înăuntru, precizează agenţia de presă.

Autorităţile locale continuă să impună pe teritoriul Chinei măsuri neaşteptate şi extreme în scopul eliminării oricărei posibilităţi de transmitere a virusului după apariţia unor cazuri, în concordanţă cu protocolul ultra strict de „toleranţă zero” la COVID-19.

Parcul tematic al studiourilor Universal, din capitala Beijing, s-a redeschis luni după ce a fost închis timp de cinci zile tot din cauza măsurilor anti-COVID-19.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro