Sari direct la conținut

A fost readus in tara un lot de monede antice recuperat din Marea Britanie

HotNews.ro
Afisul micii expozitii, Foto: MNIR
Afisul micii expozitii, Foto: MNIR

Muzeul National de Istorie a Romaniei (MNIR) anunta recuperarea si readucerea in tara a sapte monede antice din aur si argint ce fac parte din tezaure monetare provenind din zona Muntilor Orastiei. Monedele au fost gasite cu detectorul de metal si sustrase ilegal din Romania, fiind recuperate de la case de licitatie din Marea Britanie. Aceste monede vor fi prezentate intr-o expozitie care va fi deschisa pe 15 iunie.

Este vorba despre un stater pseudo-Lysimachos unicat, batut la Tomis in secolul al III-lea a. Chr.; doi stateri emisi la Tomis si unul emis la Callatis, in perioada razboaielor mithridatice; un stater de tip Koson cu monograma si doua imitatii dupa denari romani republicani, emisiunile lui C. Memmius si N. Cordius, respectiv Marcus Antonius si Octavianus.

Monedele au fost gasite cu detectorul de metal si sustrase ilegal din Romania, fiind recuperate de la case de licitatie din Marea Britanie cu ajutorul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, Ministerului Afacerilor Interne si al Ministerului Culturii prin intermediul expertilor de la Muzeul National de Istorie a Romaniei si ai Bibliotecii Academiei Romane.

Cu ocazia prezentarii lotului recuperat va fi inaugurata o micro-expozitie intitulata ¬Patrimoniu recuperat provenit din zona Sarmizegetusei Regia si a cetatilor greco-romane din Dobrogea¬. Vor fi expuse obiecte reprezentative aflate in custodia MNIR: bratari plurispiralice dacice din aur, bijuterii dacice din argint, arme dacice – un umbo din fier al unui scut, tezaure cu monede de tip Koson din aur si argint, stateri de tip pseudo-Lysimachos emisi in cetatile grecesti vest-pontice, tabulae din bronz continand legile municipiului roman Troesmis din vremea imparatului Marcus Aurelius.

Vizitatorul va avea, astfel, prilejul sa evalueze deopotriva bogatia si importanta istorica extraordinara a descoperirilor din zona capitalei statului dac, precum si dimensiunile dezastrului care a permis, incepand cu anii `90, exportul pe cai ilicite al unor astfel de obiecte. Din totalul pieselor exportate ilicit s-a recuperat pana astazi, cu mari eforturi, cca. 10-15%.

Expozitia va fi deschisa publicului din 15 iunie si putand fi vizitata de miercuri pana duminica, in intervalul orar 10:00 – 18:00, pana la jumatatea lunii iulie.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro