Sari direct la conținut

A murit actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”

HotNews.ro
Bernard Hill l-a interpretat pe căpitanul Edward James Smith în „Titanic”, Foto: East Bristol Auctions / SWNS / SWNS / Profimedia
Bernard Hill l-a interpretat pe căpitanul Edward James Smith în „Titanic”, Foto: East Bristol Auctions / SWNS / SWNS / Profimedia

Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut mai ales pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit duminică, la vârsta de 79 de ani, informează BBC.

El l-a interpretat pe căpitanul Edward Smith în filmul premiat cu Oscar din 1997 „Titanic”.

Un alt rol important a fost cel al regelui Théoden în trilogia „Stăpânul inelelor”.

Dar rolul care l-a făcut cunoscut a fost cel al lui Yosser Hughes în serialul dramatic din 1982 „Boys from the Blackstuff”.

Agentul său, Lou Coulson, a confirmat pentru BBC News că actorul a murit la primele ore ale dimineții. O declarație din partea familiei sale este așteptată în curând.

Bernard Hill urma să revină pe micile ecrane în sezonul doi al serialului „The Responder”, o dramă BBC cu Martin Freeman în rolul principal, care începe să fie difuzată duminică.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro