A murit Petrica Popa, actor la Teatrul Nottara

Petrica Popa, actor la Teatrul Nottara din Bucuresti, a incetat din viata vineri, la varsta de 84 de ani, anunta institutia de spectacole, intr-un comunicat. Petrica Popa s-a nascut la Hunedoara, pe 3 iulie 1929. Tatal sau, profesor de limba si literatura romana, a fost pasionat de teatru, iar fiul a inceput teatrul ca elev. Petrica Popa a urmat cursurile cunoscutului Colegiu „Diaconovici Loga” din Timisoara si a facut parte din cercul de teatru al liceului, perioada in care a interpretat roluri in fata unui public format din parinti, profesori si elevi. Mai tarziu, el a absolvit Institutul de Arta din Timisoara, specializarea Actorie, unde a avut ca profesori personalitati ale artei scenice, precum Lilly Bulandra si Stefan Braborescu.

In 1949, a fost angajat la Teatrul de Stat din Turda, unde a avut parte de sase roluri intr-o singura stagiune. A colaborat cu regizori importanti ai acelei perioade, Val Mugur si Ion Olteanu; Ion Sahighian, mentor al mai multor generatii de artisti, director la Teatrul Armatei – astazi Nottara – l-a descoperit si l-a adus la Bucuresti, in 1954.

Petrica Popa a fost actor al Teatrului Nottara mai bine de 50 de ani, cu fidelitate si profesionalism nedezmintite peste timp. Intalnirea cu Ion Sahighian a fost hotaratoare pentru o cariera in care nu au lipsit rolurile mari si rolurile mici, satisfactii, dar si dezamagiri. O viata plina, in care nimic nu i-a stirbit bonomia; a ramas mereu tanar si la fel de generos. Cam prea modest pentru zilele noastre! A fost o memorie vie a teatrului nostru si nu ne-am sfiit sa-i cerem ajutorul cand aveam nevoie de vreun reper istoric; a fost unul dintre acei actori (tot mai putin prezenti in teatrele noastre) care a avut un respect nemarginit fata de public. A interpretat peste o suta de personaje, dintre care amintim: Pickering (Pygmalion de G.B. Shaw, regia: Sanda Manu), Ipingescu (O noapte furtunoasa de I.L. Caragiale, regia: Dan Micu), Grigore Dragomirescu (Citadela sfaramata de Horia Lovinescu, regia: Mihai Berechet), Le Bret (Cyrano de Bergerac de Edmond Rostand, regia: George Rafael), Piscik (Livada de visini de A.P. Cehov, regia: Dominic Dembinski), Anselme (Avarul de Moliere, regia: Dominic Dembinski), Prosper Ladino (Parjolul de Cezar Petrescu), Episcopul Folliot (Thomas Becket de Jean Anouilh), Vitek (Enigmatica doamna M de Karel Capek), Kranski (Transfer de personalitate de Dumitru Solomon), Subcomisarul si Unchiasul (Capul de ratoi de George Ciprian). Petrica Popa a fost un actor pe care talentul sau nativ si profilul Teatrului Nottara l-au predestinat comediei de mare success; a fost aplaudat in spectacole longevive precum: Baietii veseli; Adio, Charlie; Idioata; a cantat si a dansat in musicalurile: Lady X; Cuibul; Sus pe acoperis, in sac sau Miresele capitanului. Numeroasele aparitii in emisiuni de divertisment, la teatrul de televiziune si la cel radiofonic, intregesc o cariera impresionanta.

Actorul Petrica Popa a fost onorat cu distinctii importante: Premiul de interpretare, pentru rolul Vasea, in spectacolul Asa va fi de N. Simeonov, regia: Lucian Pintilie, la Festivalul tinerilor actori din teatrele dramatice – 1957; Premiul de interpretare, pentru rolul Mihalache Dometie, din spectacolul Martorii sunt de fata de Virgil Stoenescu, regia: Cristian Hadjiculea, la Gala Teatrului Istoric – 1986; Premiul pentru cel mai bun spectacol al anului (1987), pentru O noapte furtunoasa de I.L. Caragiale, regia: Dan Micu (a interpretat rolul Ipingescu).

„Am imbatranit odata cu Teatrul Nottara. Cincizeci de ani de fidelitate, fara a-l parasi nicio zi! Am avut multe impliniri, reusite, satisfactii. Dar si dezamagiri, momente mai dificile peste care am reusit sa trec scrasnind din dinti, ambitionandu-ma sa-mi fac profesia bine si cu daruire. In primii ani petrecuti aici, am avut privilegiul sa fiu coleg si partener cu mari personalitati. Ii urmaream fermecat la repetitii si la spectacole, cautand sa invat din secretele mestesugului pe care-l stapaneau cu virtuozitate, asa cum astazi urmaresc jocul tinerilor colegi, cautand sa ma acordez modului lor de interpretare. De la Ion Sahighian, George Vraca, V. Maximilian si, mai tarziu, de la George Constantin, am invatat ce inseamna constiinta actoriceasca, adevarata dragoste de teatru si sfanta seriozitate profesionala. Respectul pentru public, pentru partener, respectul fata de tine insuti. Imi revin in minte vorbele pe care mi le-a spus maestrul Sahighian: <> Poate ca tocmai bucuria scenei inseamna, de fapt, talent. Iar talentul, daca e intr-adevar talent, impune demnitate. (…) La varsta mea, si dupa o cariera actoriceasca de cincizeci si cinci de ani – din care cincizeci, neintrerupt, pe aceeasi scena – verbele se conjuga mai mult la trecut si, doar cu putin curaj, si la prezent. Nu vreau sa credeti ca aceste ganduri sunt triste. Dimpotriva, sunt multumit de ceea ce am realizat in profesie si in viata. (…) Ma pot mandri ca nu am luat niciodata ceea ce i se cuvenea altcuiva, ca nu a trebuit sa-mi vand sufletul ca sa-mi fie mie mai bine. Mi-am vazut de drumul meu, fara compromisuri. Am fost un actor truditor si va marturisesc ca si acum, cand sunt pe scena, traiesc bucuria si satisfactia jocului.” (fragment din interviul pe care Petrica Popa l-a acordat Andreei Dumitru, pentru Revista Teatrul Azi, in octombrie 2004, la aniversarea a 50 de ani de activitate neintrerupta in Teatrul Nottara)