A.Săftoiu: Drama elevilor surzi. Au avut de redactat un text despre discurs din experința personală
Adriana Săftoiu, deputat în Comisia pentru Drepturile Omului din Camera Deputaților, scrie pe Facebook, că examenul de bacalaureat din acest an este revoltător în ceea ce privește elevii surzi, în condițiile în care una dintre teme a fost pregătirea unui discurs, din „experiența personală”, potrivit Mediafax.
„Drama elevilor surzi continuă în aceeași notă de indiferență și nesimțire din partea Ministerului Educației. Încă un an în care subiectele pentru ei nu sunt adaptate la realitatea lor. Anul acesta, li s-a cerut să redacteze (la fel ca elevilor auzitori) un text despre… cum se pregătește “un discurs” ținând cont și de „experiența personală”. Câți elevi surzi crede doamna ministru că au ținut un discurs, ca să-şi poată folosi “experiența personală”?”, scrie Adriana Săftoiu, pe Facebook.
O apărătoare a drepturilor persoanelor cu deficiențe, Adriana Săftoiu spune că șansele de a promova examenele de bacalaureat ale elevilor surzi ar fi egale cu restul, dacă statul ar adapta aceste teste.
„Mi se rupe sufletul pentru aceșt tineri. Ştiu că mulți dintre ei sunt capabili să promoveze examenul de BAC, dacă subiectele ar ține cont de faptul că învață și gândesc în limbajul semnelor române, cu totul altceva decât limba română. Nu pot decât să sper că, într-o bună zi, realitatea va arunca în aer acest minister anchilozat al Educaţiei, condus de personaje care n-au nici o legătură cu educaţia, iar cu bunul simţ cu atît mai puţin.
Cum sună aberaţia care poate zdrobi destinul unor elevi: „Redactează un text de minimum 150 de cuvinte, în care să argumentezi dacă este necesară sau nu o pregătire riguroasă în vederea susținerii unui discurs, raportându-te atât la informațiile din fragmentul extras din volumul Amintiri de la Junimea din Iaşi de George Panu, cât și la experiența personală sau culturală.”, mai scrie deputatul.