Sari direct la conținut

A treia editie a Festivalului International de Chitara Timisoara, 9-16 martie 2018

HotNews.ro

Primavara aduce la Timisoara o noua editie a Festivalului International de Chitara. În perioada 9-16 martie 2018 publicul meloman este asteptat la cursuri de măiestrie și conferințe la Sala Orpheum a Facultății de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest din Timișoara, recitaluri și concerte desfășurate la Sala Capitol a Filarmonicii Banatul și Club Reflektor.

Sunt invitați să concerteze, în recitaluri solistice și camerale cu formule de duo și cvartet, artiști de renume internațional ai chitarei clasice: Thomas Kirchhoff & Dale Kavanagh (AMADEUS GUITAR DUO), Christian Gruber & Peter Maklar (GRUBER & MAKLAR GUITAR DUO), Johannes Moeller, Ioana Gandrabur.

Noutatea acestei ediții o constituie evenimentul ALL GUITARS IN CONCERT, ce se va desfășura vineri, 9 martie 2018, la Club Reflektor din Timișoara, și care are menirea de a deschide panoplia artei chitaristice a festivalului către alte genuri muzicale cultivate destinate diferitelor tipuri de chitare. Vor participa chitariști importanți ai Timișoarei ¬- Ilie Stepan, Toni Kuhn, Horea Crișovan, Dan Silviu Iliescu, Mircea Bunea, Ion Dorobanțu – care vor prezenta preponderent compoziții proprii în genuri diferite precum jazz, blues, fusion. Alături de aceștia vor evolua Victor Miclăuș, Ferencz Szekeres, Marcelle Poaty, Florin Cvașa, Grigore Teodorescu.

În perioada festivalului vor avea loc cursuri de măiestrie, susținute de artiștii invitați, destinate elevilor și studenților claselor de chitară clasică și publicului larg. Marți, 13 martie, Ioana Gandrabur, chitaristă nevăzătoare canadiană de origine română, va prezenta o conferință pe teme de muzicologie Braille și cecitate în muzică, la Sala Orpheum a Facultății de Muzică și Teatru.

Vineri, 16 martie, Orchestra Filarmonicii Banatul, dirijată de Sander Teepen, va susține un concert simfonic, avându-i ca soliști pe Thomas Kirchhoff, Dale Kavanagh, Christian Gruber, Peter Maklar în Concierto Andaluz de Joaquin Rodrigo.

Evenimentul este organizat de Filarmonica Banatul Timișoara, Asociația Memoria Culturii și Facultatea de Muzică și Teatru a UVT.

Biletele pentru recitalurile festivalului se pot procura de la agenția Filarmonicii Banatul și Club Reflektor.

FESTIVALUL INTERNAȚIONAL DE CHITARĂ TIMIȘOARA

PROGRAMUL EDITIEI a III-a

Vineri, 9 martie 2018

Ora 21.30, Club Reflektor

ALL GUITARS IN CONCERT – blues, jazz, fusion

Ilie Stepan, Toni Kuhn, Horea Crișovan, Dan Silviu Iliescu, Mircea Bunea, Ion Dorobanțu

Luni, 12 martie 2018

Ora 19, Sala Capitol a Filarmonicii Banatul Timișoara

Recital de chitară – IOANA GANDRABUR

Marți, 13 martie 2018

Ora 10–13, Sala Orpheum a Facultății de Muzică și Teatru a UVT

Masterclass – GRUBER & MAKLAR GUITAR DUO

Ora 15, Sala Orpheum a Facultății de Muzică și Teatru a UVT

Conferința “Despre muzicologia Braille și cecitate în muzică”, autor Ioana Gandrabur

Ora 19, la Sala Capitol a Filarmonicii Banatul Timișoara

Dublu recital cameral – AMADEUS GUITAR DUO / GRUBER & MAKLAR DUO

Miercuri, 14 martie 2018

Ora 10–13, Sala Orpheum a Facultății de Muzică și Teatru a UVT

Masterclass – JOHANNES MOELLER

Ora 15–18, Sala Orpheum a Facultății de Muzică și Teatru a UVT

Masterclass – AMADEUS GUITAR DUO

Ora 19, la Sala Capitol a Filarmonicii Banatul Timișoara

Recital de chitară – JOHANNES MOELLER

Joi, 15 martie 2018

Ora 19, Sala Capitol a Filarmonicii Banatul Timișoara

GUITAR GALA NIGHT, Recital Solo, Duo, Cvartet

Thomas Kirchhoff, Dale Kavanagh, Christian Gruber, Peter Maklar

Vineri, 16 martie 2018

Ora 19, Sala Capitol a Filarmonicii Banatul Timișoara

CONCERT SIMFONIC – dirijor Sander TEEPEN

În program:

N. Rimsky Korsakov – Capriciu Spaniol în La major, Op.34

Joaquin Rodrigo – Concierto Andaluz, pentru patru chitare și orchestră

soliști: Thomas Kirchhoff, Dale Kavanagh, Christian Gruber, Peter Maklar

P.I. Ceaikovski – Simfonia nr.5 în Mi minor, Op.64

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro