Sari direct la conținut

Abdel Bary, rapperul britanic devenit jihadist ISIS, a fost găsit mort într-o închisoare spaniolă

HotNews.ro
Abdel-Majed Abdel Bary, Foto: SWNS / Profimedia Images
Abdel-Majed Abdel Bary, Foto: SWNS / Profimedia Images

Abdel-Majed Abdel Bary, un rapper britanic care a mers în Siria să lupte de partea ISIS, a fost găsit mort într-o celulă de închisoare din Spania înainte de pronunțarea sentinței în procesul în care a fost acuzat de acte de terorism și alte infracțiuni, reatează Arab News și LBC.

În vârstă de 32 de ani, Abdel Bary a fost arestat în aprilie 2020 în Spania, la scurt timp după ce a reușit să ajungă clandestin în țară, în urma unei operațiuni de anvergură a forțelor de securitate spaniole.

El a fost găsit mort miercuri în celula sa din închisoarea El Puerto de Santa Maria din orașul Cadiz. El a fost descris de către poliție drept unul dintre „cei mai căutați luptători teroriști din străinătate” ai ISIS după ce în 2014 acesta a publicat o fotografie cu el ținând capul decapitat al unui soldat sirian.

Se crede că fotografia a fost făcută în orașul Rakka din nordul Siriei, unul dintre redutele ISIS la momentul respectiv.

„Relaxându-mă cu tovarășul meu sau ce a mai rămas din el”, a scris atunci Abdel Bary pe rețelele de socializare, alături de fotografia cu capul tăiat.

Rapperul britanic a fost suspectat că este „Jihadi John”, cel mai notoriu terorist străin al ISIS

Marea Britanie i-a revocat cetățenia după ce acesta s-a alăturat ISIS, crezându-se la un moment dat despre el că este notoriul „Jihadi John”, un luptător britanic al grupării islamiste care era căutat pentru uciderea mai multor prizonieri occidentali.

În cele din urmă s-a stabilit că „Jihadi John” era de fapt Mohammed Emzazi, fiul unor kuweitieni înstăriți stabiliți la Londra. Acesta a fost ucis în noiembrie 2015 în urma unui raid aerian american care l-a vizat direct în Rakka.

În ceea ce-l privește pe Abdel Bary, se crede că acesta a părăsit Siria în 2015, fugind sub o identitate falsă în Turcia, unde ar fi trăit ascuns timp de 5 ani, înainte să plece clandestin în Spania.

Surse din cadrul închisorii spaniole în care acesta era încarcerat afirmă că deocamdată nu a fost stabilită cauza morții, dar că trupul său nu prezenta urme de violență.

Tatăl său, Adel Abdel Bary, a fost condamnat în SUA în 2015 la 25 de ani de închisoare pentru rolul său în organizarea atentatelor din 1998 care au vizat ambasadele americane din Kenya și Tanzania. Atacurile au ucis 224 de persoane și rănit aproape 5.000 de oameni.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro