"Absolut inacceptabil". Cum califică Kremlinul reacțiile Occidentului la moartea lui Navalnîi
Kremlinul califică drept „inacceptabilă” reacția Occidentului la moartea lui Alexei Navalnîi, susținând însă că declarațiile Statelor Unite și ale Europei nu îl vor afecta pe președintele rus, Vladimir Putin, conform Reuters.
„Considerăm că este absolut inacceptabil să facem astfel de declarații. Ei bine, sincer, sunt detestabile. Aceste declarații, desigur, nu îl vor afecta pe șeful statului nostru”, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de Reuters.
Peskov a susținut că ancheta cu privire la moartea lui Navalnîi este în curs și că se desfășoară în conformitate cu legislația rusă.
Întrebat cum a reacționat Putin la vestea morții lui Navalnîi, Peskov a spus: „Nu am nimic de adăugat”.
Moartea lui Navalnîi a atras o reacție rapidă din partea liderilor internaționali, care au condamnat ferm Rusia, afirmând că ceea ce s-a întâmplat este un „semn suplimentar al brutalității lui Putin”. Sâmbătă, miniștrii de externe ai G7, reuniți la conferința anuală de securitate de la München, au cerut Rusiei să clarifice pe deplin circumstanțele morții lui Navalnîi.
Statele membre ale Uniunii Europene sunt aşteptate să discute noi sancţiuni împotriva Moscovei după moartea celui mai proeminent lider al opoziţiei din Rusia, a declarat luni şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, înaintea unei reuniuni de la Bruxelles a miniştilor de externe din UE, scrie Reuters. „Trebuie să trimitem un mesaj de sprijin opoziţiei ruse. Aşadar, pe ambele fronturi, cel politic şi cel militar, trebuie să continuăm să sprijinim Ucraina şi poporul rus care doreşte să trăiască în libertate”, a spus şeful diplomaţiei UE.
La rândul său, ministrul german de externe Annalena Baerbock şi-a exprimat speranţa, luni, la Bruxelles, că Uniunea Europeană va decide în curând cu privire la un al 13-lea pachet de sancţiuni împotriva Rusiei, adăugând că acesta va lua în considerare moartea lui Alexei Navalnîi.
Alexei Navalnîi a murit vineri, la vârsta de 47 de ani, într-o colonie penitenciară din regiunea arctică. Rudele sale au calificat sâmbătă autorităţile ruse drept „ucigaşi” care încearcă să „acopere urmele” pentru că refuză să le predea cadavrul, Kremlinul păstrând tăcerea în pofida acuzaţiilor din partea Occidentului şi a mitingurilor de omagiere a opozantului rus.
În zeci de oraşe, poliţia a arestat sute de ruşi care au mers să depună flori şi să aprindă lumânări în onoarea opozantului la memorialele pentru victimele represiunii din perioada stalinistă.
Protestele împotriva Kremlinului şi alte acţiuni publice care se opun regimului sunt ilegale în Rusia, în special în temeiul legislaţiei ce interzice adunările neautorizate.
Poliţişti şi bărbaţi în civil au patrulat în zeci de oraşe din Rusia în care oamenii s-au adunat pentru a-l omagia pe Aleksei Navalnîi. Ei au fost văzuţi în special în timpul nopţii îndepărtând semnele comemorative. Bărbaţi cu glugă au fost văzuţi punând flori în saci de gunoi pe un pod de lângă Kremlin, unde un alt oponent important al lui Vladimir Putin, Boris Nemţov, a fost asasinat în 2015.