Accident grav la parcul de distracţie Legoland din Germania. Zeci de răniţi după ce două rollercoastere s-au ciocnit
HotNews.ro
Două trenuri de rollercoaster s-au ciocnit joi în parcul de distracții Legoland din sudul Germaniei, rănind cel puțin 34 de persoane, dintre care două grav, relatează Reuters şi The Guardian.
Un tren a frânat puternic, iar un alt tren s-a izbit de el în parcul din Guenzburg, a relatat agenția germană de presă dpa.
Echipe de salvare şi pompieri au fost trimişi la faţa locului. Nu este clar de ce s-a produs accidentul.
Al doilea accident de rollercoaster într-o săptămână
Săptămâna trecută, o femeie a murit într-un alt accident de rollercoaster în Germania, la un parc de distracții din Klotten.
Femeia în vârstă de 57 de ani a căzut din vagonul de rollercoaster în timp ce acesta se deplasa și a murit din cauza rănilor suferite.
Nici pentru acel accident nu a fost încă stabilită cauza.
Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro