Sari direct la conținut

Accident pe DN6, între Cornetu şi Mihăileşti. Două persoane au ajuns la spital / Traficul a fost deviat

HotNews.ro
Ambulanta SMURD, Foto: Hotnews
Ambulanta SMURD, Foto: Hotnews

Două persoane au ajuns la spital în urma unui accident produs sâmbătă seară pe DN 6, în judeţul Giurgiu, după ce un autocamion s-a răsturnat pe suprafaţa de rulare, în urma ciocnirii cu un autoturism, relatează News.ro.

”Traficul este blocat pe DN 6 între localităţile Cornetu şi Mihăileşti, judeţul Giurgiu, din cauza unui autocamion răsturnat pe suprafaţa de rulare, în urma coliziunii cu un autoturism. Patru persoane au suferit leziuni pentru care necesită îngrijiri medicale”, anunţă Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Două persoane rănite au necesitat transportul la spital.

Circulaţia se desfăşoară deviat pe ruta Mihăileşti – DJ 412A – Adunaţii-Copăceni – DN 5 – Bucureşti.

Se estimează reluarea traficului în condiţii normale pe DN 6 după ora 23.00.

INTERVIURILE HotNews.ro