Accidentul lui Orban, dezvaluit prima data de Blogul Gramo
Blogul lui Gramo a fost cel care a semnalat accidentul de masina in care a fost implicat ministrul Transporturilor, Ludovic Orban. „Iesisem la magazin sa cumpar ceva, am pozat niste masini, ascultat cativa oameni si apoi am pus pe net”, ne-a declarat unul dintre membrii comunitatii Gramo. „Nu m-am asteptat sa nu fie nici o stire despre asta de duminica de cand am postat”, spune Gramo.
Cei de pe Gramo sustin ca postarea informatiei pe blog s-a facut duminica dupa-amiaza, pe la 17, dupa ce, intorsi de la locul accidentului, au mai zabovit „vreo ora, doua” in SecondLife.
Martori la accident au fost vreo trei persoane, la care „nu le-am pozat fetele pentru ca m-am gandit ca o sa fie post pe blog si trebuie protejati pentru ca nu si-au dat acordul sa apara”.
Bloggerii au aflat ca masina Audi care a produs accidentul era condusa de ministrul Transporturilor, insa Ludovic Orban nu mai era prin preajma.
„Martorii spuneau ca a dus victima la spital „, ne-a spus unul dintre Gramo. Dupa momentul primei postarii Gramo a revenit cu detalii despre accident pe site-ul lor.
„Ia cititi voi acolo: politia nu avea inregistrari ca ar fi avut loc vreun accident ieri in Cotroceni (desi politistii au venit la fata locului dupa ce plecase domnul ministru), la Spitalul Universitar (cel mai apropiat spital) nu erau inregistrari ca venise cineva cu o victima a unui accident.
“Gramo a inceput sa se intrebe: “Pe cine a tamponat domnul Orban, pe Elodia?” Daca n-ar fi facut poze si n-ar fi vorbit cu oamenii, Gramo ar fi putut crede ca n-a avut loc nici un accident.
Cand am mai citit si ca proprietarul magazinului de langa Manopoly nu mai vrea sa declare nimic (desi Gramo stia ca a facut si el fotografii), ne-a fost clar. Varianta romaneasca la pics or it didn’t happen urma sa fie pics but it didn’t happen.
Asa ca a fost o mare usurare cand o prietena jurnalista ne-a anuntat ca Ludovic Orban s-a dus la politie si si-a recunoscut accidentul. Maine probabil ca presa o sa se miste, in sfarsit. “
Sursa: Gramo
Intre timp, Realitatea Tv ii citeza pe ziaristii de la „Cotidianul” care sustin ca a existat o victima in urma accidentului provocat de Ludovic Orban, iar o ambulanta a fost chemata pentru o victima cu traumatisme.