Acești politicieni care vor să ne bage copiii la pușcărie…

În ultimul timp, s-au înmulțit proiectele de lege care fie cresc pedepsele cu închisoarea pentru consumul de droguri, fie inventează infracțiuni pentru a băga la închisoare noi categorii de tineri. Este amenințarea cu privarea de libertate o metodă eficientă de prevenire a consumului de droguri? Studiile spun că nu. Și atunci ce se ascunde în spatele acestor inițiative care vor să ne încarcereze copiii?

La începutul verii, medici și psihologi, cei care lucrăm cu persoanele dependente de droguri și familiile acestora, am fost zguduiți de vestea că un proiect care prevedea eliminarea posibilității amenzii pentru simpla posesie și creșterea masivă a sentințelor pentru posesie și trafic a fost votat în unanimitate de Senatul României. Cu un preambul plagiat și fără niciun fel de consultare cu profesioniștii din sănătate, dar nici cu organele însărcinate cu combaterea de tip polițienesc, precum DIICOT sau ANA, promotorii textului de lege propun ca orice tânăr prins cu orice cantitate de drog la el să ajungă la pușcărie pentru un minim de 5 ani. Și cum traficul nu este definit în legislația românească în niciun fel prin cantități minime, un tânăr care i-ar oferi unui alt tânăr să fumeze din țigara lui ar fi pasibil de până la 15 ani de închisoare. Practic, parlamentarii români consideră că violurile, tâlhăriile, furturile din banul publici, marea corupție sau chiar pedofilia sunt infracțiuni mult mai puțin periculoase și trebuie tratate cu mai multă clemență decât consumul de droguri. Am două posibile explicații pentru o asemenea poziție – naivitatea și lipsa de informare a parlamentarilor, pe de o parte, și o a doua care e greu de luat în considerare, dar suntem nevoiți să o facem, un plan diabolic de interlopizare a țării. Le voi examina pe rând:

Apelul la măsuri de forță în gestionarea comportamentelor umane indezirabile este vechi de când lumea și fiecare individ l-a experimentat în dezvoltarea sa de la copil la adult. De-a lungul istoriei, oamenii și-au pierdut libertatea și adesea chiar viața pentru fapte din cele mai diverse. “Să i se taie capul!” proclama regina din Alice în țara minunilor când ceva o deranja câtuși de puțin și noi, copii și adulți, înțelegeam cât de absurdă este această reacție. Treci în fața clasei și stai cu mâna întinsă cât timp eu îți voi administra 20 de lovituri peste palmă cu rigla tare de lemn, ne spunea învățătoarea când considera că nu suntem suficient de cuminți. 5 ani de pușcărie spune azi, domnul senator Leoreanu. Ba nu, 15, că i-ai dat și ăluia să fumeze din joint-ul tău! Nimic nou sub soare, cu mențiunea că 5 ani de pușcărie pentru un tânăr la începutul vieții e o pedeapsă mai aproape de regina din Alice în țara minunilor decât de rigla învățătoarei mele.

Înțelegem așadar impulsul omenesc către violență ca metodă de condiționare și de evitare a comportamentelor umane considerate negative. Doar că, așa cum o poate recunoaște orice părinte, este o metodă care nu funcționează. Zeci de ani de studii în domeniul educațional, precum și experiența de viață a nenumărați copii bătuți pentru a face ”ce trebuie” ne demonstrează că metodele coercitive nu funcționează. Comportamentul se poate modifica pe termen scurt, însă pe termen lung revine și devine și mai negativ și mai puternic, ceea ce stimulează o și mai mare violență, într-un cerc fără sfârșit al distrugerii și suferinței. Și un exemplu din realitatea imediată: în 2010 survine explozia magazinelor de vise, Statul intervine în forță, criminalizează tot, nu ia nicio măsură privind tratamentul sau prevenirea, populația se bucură că a scăpat de belea. Zece ani mai târziu, România este campioana europeană la consumul de etnobotanice, aceleași substanțe care se vindeau în magazinele respective, devenite acum și mai nocive.

Aș vrea să notez aici că există o diferență importantă între, pe de o parte, violența ca metodă de educație și, de cealaltă parte, stabilirea de limite și consecințe clare și adecvate pentru consumul de droguri, de exemplu, dar pentru orice comportament uman, la orice vârstă. Așa cum argumenta un tânăr coleg într-un excelent material video (cu un titlu nefericit), lipsa de reglementare absolută este la fel de toxică precum criminalizarea absolută. Un părinte care nu își bate copiii nu trebuie să fie un părinte care îi lasă să facă ce vrea. Un stat care nu își bagă tinerii la pușcărie pentru un joint, nu este un stat care nu are niciun fel de legislație antidrog. Există un loc foarte important pentru sistemul penitenciar în orice strategie națională privind drogurile. Despre acest subiect, poate, cu altă ocazie.

Să revenim totuși la acești politicieni care vor să ne bage copiii la pușcărie. Pentru că este grav și până nu ești tu părintele sau copilul cu dosar penal și sentință cu executare nu realizezi cu adevărat cât de grav este.

Într-o intervenție în presă survenită după ce Asociația Română de Psihiatrie și Psihoterapie, principala asociație profesională a psihiatrilor din România, alături de Colegiul Medicilor din România au condamnat în termeni extrem de duri propunerea legislativă menționată la începutul acestui text, domnul senator Leoreanu, unul dintre inițiatori, a declarat că intenția lui este să-i bage pe consumatori la închisoare, pentru că acolo nu sunt droguri!!! Cred că nu este om în această țară care să-și imagineze că penitenciarele din România ar fi niște cetăți inexpugnabile, unde nu intră nici droguri, nici alcool, nici telefoane mobile. Ca om care a avut contact indirect (prin pacienți, colegi și proiecte profesionale) cu mediul penitenciar, vă pot asigura că riscul de a te întâlni cu consumul de droguri este mult mai mare în penitenciar decât în libertate. Și încă ceva: penitenciarele nu aparțin Statului român decât pe hârtie! Ce se întâmplă înăuntrul acelor ziduri este aproape în totalitate sub controlul clanurilor de interlopi! Ceea ce ne propun domnul Leoreanu și colegii săi este să livrăm o întreagă generație de tineri, pe copiii noștri, drept carne de tun pentru clanurile de interlopi care conduc pușcăriile României! Abuzurile fizice, abuzurile sexuale, tratamentele dezumanizante și, da, consumul de droguri din penitenciar sunt metodele prin care un tânăr ajuns în această situație este transformat în viitor interlop, viitor bătăuș de femei, viitor traficant. Aceasta este adevărata reeducare care are loc în penitenciare! Și e timpul să ne punem întrebarea dacă există cineva care are interesul să alimenteze cu soldați proaspeți clanurile mafiote care au devenit din ce în ce mai puternice și mai prezente la toate nivelurile.

Am toată admirația pentru un tânăr care reușește să iasă din experiența carcerei nevătămat sau puțin vătămat și să-și reconstruiască viața! Este din păcate, o excepție. Sper ca mai mulți oameni să poată vorbi despre experiența lor în penitenciar. Este o realitate cutremurătoare. Toate eforturile ar trebui depuse pentru a ține pe un tânăr departe de zidurile închisorii! Dacă ținem cu adevărat la copiii noștri.

Altfel, de la distanță, lucrurile pot fi considerate amuzante în această țară tristă, plină de umor, vorba poetului. Îmi imaginez o conferință europeană pe subiectul drogurilor și cineva spune: Stați, a găsit unul în România o soluție la problema drogurilor – îi băgăm pe toți la pușcărie! N-aș vrea să fiu în pielea reprezentantului României care va trebui să le explice oficialilor europeni cum a rezolvat Parlamentul român problema drogurilor în țara sa sau cum propune un alt domn parlamentar să mergem cu seringa prin școli să testăm toți elevii cu forța și să-i băgăm la zdup pe cei care refuză. Într-o țară cu deficit de populație și cu deficit de educație, cu deficit de parcuri, de cluburi de sport, de centre de cultură și meserii, cu exces de alcool, tutun și păcănele, pușcăria pare să fie singura ofertă consistentă a politicianului român pentru tinerii care au nefericirea de a nu fi plecat încă din România.Citeste intregul artiol si comenteaza pe Contribuotrs.ro