Sari direct la conținut

Acordul climatic China-SUA: „un pas important în direcția corectă”, salută Guterres

HotNews.ro
Antonio Guterres, Foto: Captura YouTube
Antonio Guterres, Foto: Captura YouTube

China și Statele Unite au încheiat o „declarație comună privind consolidarea acțiunii climatice”, a anunțat miercuri, la Glasgow (Marea Britanie), reprezentantul chinez pentru climă, Xie Zhenhua, potrivit AFP.

„Ambele părți recunosc decalajul dintre eforturile actuale și obiectivele Acordului de la Paris, așa că vom consolida împreună acțiunile climatice”, a declarat oficialul chinez presei la conferința COP26 despre climă din Glasgow, în Scoția.

Acordul „demonstrează că cooperarea este singura cale pentru China și Statele Unite”, a spus Xie, deoarece tensiunile dintre cele două țări păreau recent să se extindă în dosarul diplomației climatice.

Într-un Tweet, secretarul general al ONU Antonio Guterres, prezent la Glasgow, a salutat acest acord în care vede „un pas important în direcția bună”.

Acordul anunțat miercuri la COP26 de China și Statele Unite pentru a-și consolida proiectele ambițioase în materie de climă este „un pas în direcția corectă”, a declarat secretarul general al ONU, Antonio Guterres, citat de AFP.

„Salut acordul de astăzi dintre China și Statele Unite de a lucra împreună pentru a lua măsuri mai ambițioase în materie de climă în acest deceniu”, a spus el pe Twitter, subliniind că abordarea „crizei climatice necesită colaborare și solidaritate internațională”.

China este cel mai mare emițător de gaze cu efect de seră din lume, iar Statele Unite sunt al doilea.

Președintele american Joe Biden, care a venit la Glasgow la începutul conferinței săptămâna trecută, a calificat absența la COP26 a omologul său chinez, Xi Jinping, o „mare greșeală”, acuzându-l că „a dat înapoi” în cazul crizei climatice.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro