Sari direct la conținut

Activista rusă Maria Butina recunoaşte, într-o instanţă din SUA, că este agent al Rusiei

HotNews.ro
Maria Butina, Foto: YouTube
Maria Butina, Foto: YouTube

Marina Butina, o activistă rusă care are legături cu Asociaţia Armelor de Foc din SUA (NRA) şi cu grupuri politice conservatoare, a pledat vinovată, joi, în Statele Unite, la acuzaţiile că este agent al Rusiei, informează site-ul Politico.com şi agenţia Reuters.

Maria Butina, absolventă a unei universităţi din Statele Unite, a compărut joi într-o instanţă judiciară din Washington D.C. Ea a recunoscut că a încercat să exercite influenţă în campania electorală prezidenţială şi parlamentară din 2016 şi va colabora cu procurorii.

Procurorii susţin că Maria Butina, aflată în arest preventiv, a colaborat cu un oficial rus şi cu doi cetăţeni americani pentru a se infiltra în Asociaţia Naţională a Armelor de Foc (NRA) – un grup care are legături strânse cu politicieni republicani, inclusiv cu preşedintele Donald Trump. Planul ar fi fost influenţarea politicii Washingtonului în favoarea Rusiei.

Avocatul Robert Driscoll a estimat că Maria Butina ar putea fi condamnată la cel mult şase luni de închisoare. De asemenea, există riscă ca ea să fie deportată în Rusia după eliberare, potrivit Mediafax.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro