Sari direct la conținut

Activitatea singurului centru mobil de recoltare de sânge din București este suspendată din lipsă de personal

HotNews.ro
Donare de sange, Foto: Flickr
Donare de sange, Foto: Flickr

Activitatea singurului centru mobil de recoltare de sânge din Capitală este suspendată din lipsă de personal, au anunţat, marţi, reprezentanţii Centrului de Trasfuzie. De cealaltă parte, ministrul Sănătăţii spune că problema lipsei angajaţilor, dar şi a ambulanţelor, ar putea fi rezolvate din toamnă. Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a făcut, marți, apel la cetăţeni să doneze sânge, în condițiile în care, în lunile de vară, pe perioada concediilor, la centrele de transfuzii se prezintă 20-25% mai puţini donatori faţă de media obişnuită.

„Există un centru mobil care în fiecare zi merge în companii şi diverse locuri ca să recolteze sânge. În perioada asta, din păcate am suspendat activitatea centrului mobil pentru trei săptămâni ca să poată şi şoferii să-şi ia concediu. (…) Noi lucrăm cu mai puţin de jumătate din numărul de personal de care avem nevoie. (…) Am cerut ajutor de foarte mult timp”, a declarat marţi directorul Centrului de Transfuzie Sanguină, Doina Goşa, în cadrul unei conferinţe de presă, potrivit Mediafax.

Doina Goşa a precizat, de asemenea, că spitalele din Bucureşti se confruntă cu lipsa de sânge. Astfel, sunt nevoiţi să ia sânge din alte judeţe, însă Centrul de Trasfuzii Bucureşti dispune de un singur şofer: „Avem un singur şofer care merge după sânge că noi nu ne descurcăm ca să asigurăm sângele în Bucureşti şi atunci trimitem şoferul în fiecare zi în centrele din apropiere ca să aducă sânge. Aducem de la Ploieşti, de la Piteşti, Slobozia, Buzău, Galaţi. Uneori când avem o grupă mai rară mergem tocmai la Arad, de exemplu. (…) Ieri (n.r. – luni) am avut 120 de donatori pe toată ziua. Pentru noi este catastrofal. Vin donatorii, însă ei sunt triaţi în urma selecţiei, în urma testărilor şi rămân 70 de pungi pe are le împărţim la 60 de spitale.”

De cealaltă parte, ministrul Sănătii, Sorina Pintea, a declarat că lipsa personalului ar putea fi rezolvată în toamnă când vor fi realizate procedurile de cumpărare a ambulanţelor noi: „Lipsa de personal este o mare problemă. Când spuneam de reorganizare mă refeream inclusiv la faptul că vom putea aduce personal nou. (…) Ne gândeam să detaşăm personal de la ambulanţă pentru centrul mobil, din păcate şi acolo se merge în concediu. (…) Şi la ambulanţe este deficit de personal şi nu avem ambulanţe suficiente că au fost blocate achiziţiile. Am vorbit cu Raed Arafat şi mi-a spus că licitaţiile au fost deblocate, dar procedurile mă fac să cred că mai repede de toamnă nu vom avea ambulanţe noi. În acel moment se va pune problema personalului medical şi cu siguranţă se va rezolva.”

Sorina Pintea a mai anunţat că sistemul de transfuzie de sânge va fi reorganizat: „Din punct de vedere legislativ este posibil să fie nevoie de câteva modificări la care lucrăm acum, dar cred că asta nu va ajuta foarte mult dacă nu există dorinţa de a dona. În primul rând este reorganizarea sistemului de transfuzii din România. Nu vorbesc de nevoia de dotare a centrelor de transfuzii care se cunoaşte că este cenuşăreasa zonei medicale în acest moment. Printr-o legislaţie nouă îl vom reconfigura, reconstrui şi îi vom stabili noi coordonate. (…) Este vorba de opt centre regionale pe care le vom defini. (…) Este o reconfigurare care sperăm noi că va ajuta. (…) Saptamana viitoare va fi postată propunerea de modificare pe transparenţă decizionala si va urma cursul legal.”

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro