Sari direct la conținut

Actorul Florin Busuioc mai rămâne internat câteva zile / Surse medicale: Îi va fi montat un nou stent

HotNews.ro
Actorul Florin Busuioc mai rămâne internat câteva zile / Surse medicale: Îi va fi montat un nou stent

Actorul Florin Busuioc va mai râmâne internat câteva zile la Institutul pentru Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. C.C. Iliescu”, surse medicale declarând pentru Mediafax că acesta va fi supus unei proceduri de montare a unui al doilea stent, la începutul săptămânii viitoare.

Potrivit surselor citate de Mediafax, Florin Busuioc se simte bine, nu mai este dependent de aparate și umblă câțiva pași în salon. Totodată, actorul își amintește ce s-a întâmplat în ziua în care a făcut infarctul.

Surse medicale au precizat că acesta va rămâne sub supraveghere și în zilele următoare, luni sau marți fiind posibilă montarea unui al doilea stent.

Actorul Florin Busuioc a suferit, în data de 6 noiembrie, un infarct miocardic, după un spectacol la Craiova. A fost dus de urgență la Spitalul de Urgenţă din oraş, unde a fost supus unei intervenții chirurgicale de montare a unui stent.

A doua zi, pe 7 noiembrie, actorul a fost transferat la Institutul pentru Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. C.C. Iliescu”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro