Sari direct la conținut

ACTUALIZAT Legea bugetului de stat si legea bugetului asigurarilor sociale pe 2016, adoptate pe articole, cu anexe si amendamente/ Votul final va fi dat miercuri

HotNews.ro

Ora 16.10: Parlamentul a terminat marti dezbaterile si votul pe articole si anexe cu amendamente la legea bugetului de stat pe 2016, intr-un timp record, avand in vedere ca sedinta comuna a celor doua camere avea prevazut pentru acest lucru un program de pana la ora 24.00. Niciun amendament respins la comisii nu a fost adoptat in plen. Presedintele Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea, care a condus sedinta, s-a declarat in mai multe randuri nemultumit de faptul ca in sala sunt foarte putini parlamentari si anunta de fiecare data cand pleaca cineva din sala.

Ora 16.45: S-a adoptat pe articole si legea bugetului asigurarilor sociale pe anul 2016.

Ora 15.46: Se reia sedinte de plen comun, se continua votul pe anexe si amendamente.

Ora 13.35: Parlamentarii au respins in plen amendamentul adus la proiectul legii bugetului de stat prin care se alocau 5 milioane de lei pentru Ministerul Culturii in vederea achizitionarii operei lui Constantin Brancusi, „Cumintenia pamantului”, la o diferenta de doar 5 voturi. Ministerul a cerut acesti bani pentru a isi putea exercita dreptul de preemptiune, pentru care in prezent are „zero lei”.

Ora 12.05 O parte dintre initiatorii amendamentelor respinse privind Ministerul Transporturilor isi sustin amendamentele. Pana acum nu a fost admis niciun amendament respins in comisii.

Ora 11.30 Se voteaza Anexa 3, care contine toti ordonatorii de credite. In sala sunt maxim 200 de parlamentari.

Proiectele de lege privind bugetul de stat si bugetul asigurarilor sociale pe 2016 au fost transmise, miercurea trecuta, Parlamentului, cu propunerea de a fi dezbatute si adoptate in procedura de urgenta. Daca se va vota miercuri, legea bugetului de stat ar putea sa fie adoptata inainte de plecarea premierului Ciolos la reuniunea de iarna a Consiliului European, care se desfasoara in perioada 17-18 decembrie.

Bugetul pentru 2016 prevede venituri totale de 231,12 miliarde lei, in crestere cu 1,6% fata de anul curent, fiind bazat pe o crestere economica de 4,1%, iar PIB-ul este estimat la 746,6 miliarde lei, cu 6% mai mare decat cel preconizat pentru acest an, potrivit proiectului de lege publicat de Ministerul Finantelor. Potrivit estimarilor proprii, in 2016 consumul populatiei va inregistra o crestere de circa 4,4%, numarul mediu de salariati din economia oficiala se va majora cu 3,5% (asta insemnand un plus net de locuri de munca de 160.000 fata de anul 2015), iar numarul somerilor inregistrati se va reduce, ducand rata somajului la 4,8% la sfarsitul anului 2016.

Sedinta plenului reunit va fi suspendata la ora 14.00, cand Camera Deputatilor are vot final pe legi, urmand sa fie reluata dupa ora 15.00. In paralel lucreaza si comisii parlamentare.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro