Skip to content

Adela Mărculescu a murit. Marea actriță a Teatrului Naţional „I.L. Caragiale” avea 88 de ani

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti a anunțat joi că marea actriță Adela Mărculescu a murit, la vârsta de 88 de ani.

„Lumea teatrului românesc este mai săracă. S-a stins din viață marea actriță Adela Mărculescu, o figură de o distincție aparte, ale cărei eleganță, rigoare și pasiune au marcat generații întregi de spectatori”, au transmis reprezentanții teatrului, într-un mesaj publicat pe Facebook.

Trupul neînsuflețit al marii actrițe va fi depus vineri, 24 iulie, la Biserica Sfântul Gheorghe din București, unde toți cei care au admirat-o, au aplaudat-o și au fost atinși de arta ei îi vor putea aduce un ultim omagiu începând cu ora 12:00.

Înmormântarea va avea loc la Cimitirul Bellu, sâmbătă, 25 iulie, de la ora 10:00.

Cine a fost Adela Mărculescu

Formată la școala maestrului Alexandru Finți (promoția 1959), Adela Mărculescu a devenit actriță a Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București în anul 1964, „scenă căreia i-a rămas credincioasă mai bine de 60 de ani și pe care a slujit-o cu o dăruire exemplară, până în ultimele clipe ale vieții”, spun reprezentanții instituției culturale.

De la debutul său pe scena Naționalului în „Înșir’te mărgărite” (1964), Adela Mărculescu a întruchipat zeci de personaje din dramaturgia națională și universală, colaborând cu cei mai mari regizori români.

Actrița a interpretat-o pe Epancina Aglaia în „Idiotul” de F.M. Dostoievski (regia Alexandru Finți, 1969), Ana în „Take, Ianke și Cadîr” (regia Ion Finteșteanu, 1971), Dona Diana în piesa omonimă a lui Camil Petrescu (1973), Margareta Aldea în „Gaițele” de Al. Kirițescu (1977) și Mioara în „Idolul și Ion Anapoda” (regia Ion Cojar, 1985).

Ea a marcat istoria teatrului românesc prin rolul Clitemnestra în memorabilul spectacol „Electra – O trilogie antică” (1990), montare de referință internațională, în regia lui Andrei Șerban.

De asemenea, actrița a strălucit în roluri de o mare profunzime psihologică, precum Tituba în „Vrăjitoarele din Salem” (regia Felix Alexa, 1991), Stela Campbell în „Dragă mincinosule” (1998), Olga în „Mașinăria Cehov” de Matei Vișniec (2003) sau Alexandra del Lago în „Dulcea pasăre a tinereții” de Tennessee Williams (2005).

„Adela Mărculescu a ars pentru teatru cu o vitalitate exemplară, refuzând să părăsească scândura pe care a iubit-o atât de mult”, mai spun reprezentanții teatrului.

Până în acest an, publicul s-a bucurat de prezența ei pe scenă în repertoriul curent al Teatrului Național din București: Doamna Boyle în „Cursa de șoareci” de Agatha Christie (regia Erwin Șimșensohn) și Chiriachița în „Titanic vals” de Tudor Mușatescu (regia Dan Tudor).

Totodată, Adela Mărculescu a jucat în numeroase filme („Șapte băieți și o ștrengăriță”, „Declarație de dragoste”, „Alo, aterizează străbunica!”, „Surorile”), fiind remarcată „pentru distincția sa, pentru eleganța interpretării, pentru vocea inconfundabilă”, conform anunțului făcut de Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” .

Activitatea actriței a fost recunoscută prin numeroase distincții, printre care Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Ofițer, titlul de Cetățean de Onoare al Capitalei și Premiul Gopo pentru Întreaga Activitate (2020).

„Prin plecarea Adelei Mărculescu, cortina coboară peste o întreagă epocă de aur a teatrului românesc. Ne plecăm cu adâncă recunoștință în fața memoriei sale”, au mai scris reprezentanții teatrului.