Sari direct la conținut

Aderarea Romaniei la Schengen si MCV, printre subiectele abordate de Crin Antonescu cu premierul Olandei, la Amsterdam

HotNews.ro

Problematica aderarii Romaniei la Schengen si Mecanismul de Cooperare si Verificare s-au aflat pe agenda discutiei pe care presedintele Partidului National Liberal, Crin Antonescu, a avut-o luni, la Amsterdam, cu premierul olandez, Mark Rutte, in marja participarii la Reuniunea Liderilor Liberali Europeni.

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES de Departamentul de comunicare al PNL, Crin Antonescu i-a prezentat lui Mark Rutte progresele inregistrate de Romania in ceea ce priveste aderarea la Schengen, primind de la oficialul olandez asigurari ca Olanda va face evaluarea obiectiva a acestor progrese.

Presedintele PNL, Crin Antonescu, a participat luni, impreuna cu ministrul delegat pentru romanii de pretutindeni, Cristian David, la Reuniunea Liderilor Liberali Europeni, desfasurata la invitatia primului-ministru olandez, Mark Rutte, la ea participand si vicepremierul britanic si vicecancelarul german, comisari europeni si ministri liberali.

In contextul aceleiasi reuniuni, Crin Antonescu a avut o intrevedere si cu presedintele Bancii Europene de Investitii (BEI), Werner Hoyer, in cadrul careia au fost prezentate intentia Romaniei de a asigura un grad cat mai inalt de utilizare a fondurilor structurale europene, continuarea proiectelor de infrastructura, precum si sustinerea proiectelor cu un grad mare de multiplicare in domeniile cercetarii si inovarii.

Presedintele PNL, Crin Antonescu, a discutat apoi cu vicepremierul britanic Nick Clegg, despre problema prezentei romanilor in Marea Britanie si intarirea cooperarii bilaterale, oficialul britanic dand asigurari ca nu vor fi masuri indreptate impotriva romanilor si salutand propunerea privind adancirea relatiilor bilaterale.

De asemenea, la intalnirea bilaterala cu Artur Mas i Gavarro, presedintele Guvernului Cataluniei, Crin Antonescu a abordat, impreuna cu ministrul Cristian David, problematica romanilor din Spania, in regiunea Catalunia, pornind de la aspectele pozitive ale prezentei lor in aceasta tara. In urma discutiilor, oficialii au convenit intarirea dialogului politic si guvernamental in vederea asigurarii unei integrari cat mai bune a romanilor in Spania. In acest sens, s-a decis continuarea dialogului in urmatoarele luni, prin organizarea unei reuniuni la Barcelona.

Pe de alta parte, ministrul delegat pentru romanii de pretutindeni, Cristian David, a avut o intalnire bilaterala cu vicepremierul croat si ministru al Afacerilor Externe in Guvernul Croatiei, Vesna Pusiᅢ, principalul subiect abordat fiind aderarea Croatiei la Uniunea Europeana. In cadrul acestei intalniri, Cristian David i-a dat asigurari Vesnei Pusiᅢ referitoare la sustinerea integrarii europene a Croatiei si extinderea dialogului politic in regiunea balcanica.

Reuniunea s-a desfasurat la centrul de conferinte West-Indisch Huis din Amsterdam. In cadrul acestei intalniri au fost abordate mai multe subiecte, printre care alegerile din 2014 pentru Parlamentul European, viitorul Uniunii Economice si Monetare si Politica Comuna Europeana pentru Securitate.

La eveniment au mai participat presedintele liberal-democratilor europeni, Graham Watson, liderul ALDE din PE, Guy Verhofstadt, dar si doi comisari europeni: Neelie Kroes – comisarul pentru agenda digitala si vicepresedinte al Comisiei Europene si Olli Rehn – comisar pentru afaceri economice si monetare si moneda euro si vicepresedinte al Comisiei Europene.

La finalul acestei reuniuni, liderii liberali europeni aflati la guvernare alaturi de comisarii europeni liberali au adoptat o declaratie comuna, se mai arata in comunicatul citat.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro