Adevărul dela Revoluție

Dat fiind că adevărul nu se relevă și cunoaște decât numai după ce bate bine perspectiva istoriei, adicătelea hăthăt după o sumă consistentă de ani/decenii/secoli, personal consider totuși că cifra 32 reprezintă o sumă nu tocmai d-ici-colea, așa că m-am hotărât să dau și eu un raport față de națiune, referitor la cum stau lucrurile astăzi în, la, dela și din Revoluție. Și-anume sau mai exact nu negreșit chiar în/din Piața Revoluției, că acolo e-acuma sediul MAI, adică taman al poliției, și nu cred c-ar mai avea careva tupeul cu totul nesimțit de-a merge și-a mai performa ceva taman pe acolo. Mă refer mai degrabă la celălalt topos egal material și ultrasimbolic, adică unde se duc sau vin sau deloc nu mai vin adevărații, eroicii, marii și micii revoluționari de pe vremuri. Ș-anume Piața Universității, mai exact rondul triunghiului Fântână–Inter–TNB, acolo unde cruci medievale și cruci de șagă modernă, plus stana „kilometrul zero” și a stâlpului cu poză închinat cantautorului Imnului golanilor, necurmat și forevăr zac falnic și stau la poză. Toate desigur peste fundalul atât de estetic al Paiațelor lui Caragiale, Teatrului însuși recent renovat prin readucere la origini, falnicului și etern elegantului Intercontinental, colțului de mândră Arhitectură, Universitate, Bulevard cu noua veche Statuie. Deci:

Raport de țară cu privire la starea Revoluției din același buric de Bulevard + trotuar cu trepte dela Inter–TNB București 21-22/12/2021

Pe la 12,30 p.m. la locul vizibil cu pricina o bucată de cca 50 m. a hemiseferei drepte a bd. Bălcescu–Magheru era blocată jandarmeresc și bine ocupată de o grupare umană mare compactă. Garda de onoare din băieți fercheși costumați cu chipiu fain cu baionetele lucind lustruite la pușcă stătea drepți statuar, în vreme ce atât de înălțătoarea fanfară militară obosită nevoie mare cânta bătrânește și sleit din toate instrumentele ei. Zicea lumea împrăștiată regulamentar cu mare distanțare socială și interindividuală cum că la ora 9 ar fi fost la depus coroane chiar însuși Președintele, între timp neimaginându-mi ce corvoadă de depuneri fără număr fără număr va fi avut loc căci la crucea de piatră veche medievală cu caractere kirilice nu erau mai mult de vreo 20 de coroane, ci numai după cât de obosită și înghețată cânta fanfara aproximez că erau acolo încă dela 9 și tot cântau și ceremonia de depunere nu se mai termina odată în ciuda frigului. Așadar lumea stătea în îngrămădire ca de sardele-n conservele de odinioară, pe două rânduri (unul mai mult din soldații gărzii onorabile care stăteau smirnă) între cele două rânduri fiind coridor de deplasare dela altă îngrămădire de oameni până lângă locul crucii și-al ierbii de depunere de coroane de flori. Deci ridicau tot câte doi soldați coroanele așteptând pe treptele trotuarului timp în care se striga prin microfon „se depune o coroană de flori din partea instituției/guvernului/ministrului/ministerului/organizației/asociației cutare”. Și avansa garda celor doi cu coroana de pe trotuar până-n lumea din mijlocul bulevardului. Acolo unde 2-3 inși se prefăceau că aranjează ei cu mânuța lor vreo panglică ca și cum soldații ar fi fost neglijenți ori ar fi bătut-o vântul și nu s-ar mai fi văzut bine numele organizației/asociației reprezentate de coroană. Timp în care marșul funerar începea iar să se lălăie lent din fanfară iar respectivii deponenți avansau lent către crucea de pomenire și depunere. Unde stăteau una două secunde drepți și tăcuți înclinau o țâră din cap a respect poate mai pipăiau o dată coroana după lăsarea ei pe pământ apoi respectivii reprezentanți se tirau și se-nfigeau în aceiași grămadă înghesuită de oameni ori reveneau la coada din care porniseră ori unii chiar se-mprăștiau discret pe trotuar poate dispăreau către locul de muncă sau căminul domiciliar. Așadar instituțiile cele mai cele își făcuseră treaba printre primele dispărând rând pe rând, acum către ora 1 p.m. (respectiv 13 după calendarul nostru național) mulțimea asociațiilor ligilor federațiilor și reprezentanților de 100 și-o mie de feluri de revoluționari de eroi și de păstrători de memorii și onorabilități din Decembrie 1989 impresionând și acum în 2021 prin surprinzătorul lor număr. Drept e și că unii chiar puteau fi revoluționari de cu 32 de ani în urmă, dată fiind vrâsta paloarea părul alb sau chelia dalbă faciesul nenorocit obezitatea sau artroza generalizată în tot corpul. Dovadă fiind și faptu că în chip inedit despre una din delegațiile deponente de coroană iarboriferă și florală microfonul a și precizat că președintele ei tocmai decedase taman astăzi. Deci puteau fi revoluționari getbeget chiar dacă unii evident prin junețe dovedeau că foarte probabil erau doar recenții secretari sau șoferi ai respectivului oengeu sau asociații dacă nu chiar orfanii sau aparținătorii cu drept legal de reprezentare al propriilor eroi parentali. Printre ultimele depuneri strigate a fost și aceea a grupului condus de senatoarea aia lată de tot și foarte scandalagioaică din parlament, care s-a dus masiv și lent spre sacra depunere și-apoi tot masiv și fix s-a postat cu fața exhibată către toate camerele de luat vederi de pe stradă și de pe trotuar cu toate că din spațiul ultim numit s-au auzit emise și câteva urlete de dispreț și dezaprobare. Răzlețe, puține. Dar liniștea dominantă n-a fost conturbată, „se încheie ceremonia de omagiere a eroilor și a Victoriei Revoluției Române din 21 Decembrie 1989” s-a mai auzit din laudspicăr iar fanfara s-a înviorat ca absolut niciodată, cântând vesel și zglobiu taaa ram-pam tari-riri-ram…-ul acela care se execută la orice venire/plecare și „prezentaaa…-ți harm!” ca și la marciala ușchire a oricăror soldați festiv-ceremoniali. Deci pe-o asemenea muzică în care toată lumea respiră nespus de ușurată de fericită a plecat mai întâi un mare de tot general (limuzina-i neagră era singura care aștepta în mijlocul bulevardului peste atât de groasa dublă linie albă continuă) deci care în paralel cu juna-i blondă soție s-au îmbarcat și duși au fost. Apoi soldații s-au pus în mișcarea ca de tab blindat, executând manevre fizice de marș înainte rotire de-ntors marș înapoi și dizolvare în dreptul statuii din marele cerc girator. După care mulțimea inițial îngrămădită s-a spart. Spargerea s-a efectuat în grupulețe tot mai mărunte de inși fluturând un steag găurit sau cu-n nume partinic ori doar însingurându-se fieștecare, toți procedând la și păstrând o distanță socială chiar mai rea decum le poruncea masca pandemică, oarecum parcă în virtutea ticului de a sta răsfirați pentru a da șanselor eventualelor gloanțe să mai treacă și printre dânșii nu doar masiv prin propriile anatomii. Așa ne puteam bine da seama care chiar fuseseră-n 21-22/12/1989 prin preajmă și care deloc. Iar după ce toate uniformele au cam dispărut din peisaj de pe trotuarul Revoluției s-a auzit tare laudspicărul lui Dincă bietul moșneag Dincă, care dacă n-ar fi strigat câțiva din stradă să mai tacă din gură nici mort nu l-ai fi recunoscut. Căci virilul tuciuriu de altădată cu maxim papagal critic de-acu trei decenii oricum incredibil că mai e-n viață este acum un foarte cărunt și ridat moșneguț, strigând în cornul megafonului tot așa de acidic sau intolerant ca-n 90 și-n toți ultimii 30 de ani din cândîncând dar mai slab paradit și sunând vorba poetului „însă foarte puțin”. Deci apucă domnu Dincă să-nceapă o tiradă cu „rușine armatei și tuturor securităților” pentru pogana lor contribuție criminală la Revoluția din decembrie 89, încheind și dispărând relativ iute într-un grupuscul nesemnificativ. Puțini, foarte puținii rămași ori doar întârziați pe temei de „măi cutare nu te-am mai văzut ce mai faci” s-au roit pe trotuar în sens nordic, înspre Piața Romană–Guvern sau poate doar către-un birt. Îi înțeleg. Nu-i ușor să fi fost revoluționar. Mulți n-au știut ce să facă cu pogonul de pământ primit după ce și-au tras Certificat nici să profite de scutirile de taxe și impozite falimentându-și jenant firmele și firmulițele după ce fură prea hulpavi sau or fi făcut prostii printre bănci, deci rămânând cu buze umflate și-n resentimente pismuindu-i pe tovarășii lor care-au parvenit așadar revoltați contra oricui și a tuturor mizantropi alalong.

În încheiere privitor la ziua de 21/12/2021 menționez că în montajul dela televizor totul dă relativ foarte bine cu toate că în realitatea din aerul liber al centrului de bulevard ca de bazar înconjurat de haloimes desfășurarea lucurilor așa cum se desfășoară temporal și în frig se prezintă cam nașpa. Totuși ceremonia organizată și controlată de către armată jandarmerie poliție și discreții noștri civili paramilitari este la cote foarte bune meritând ținută în continuare tot așa.

tamajor (pe stil vechi) cutare

semnătura s.s. indescifrabil

însărcinat interimar și plenipotențial

pentru raportare

ștampilă rondă cu tente pătrare

După cum vă dați în fine seama, acest atât de cinstit și veritabil Raport a fost scris de către altăcine. Deoarece eu personal, după fâsâirea totală a întregii reprezentații din 21/12 am suit fainfrumos, cu liftul, pe scăfârlia clădirii pe-a cărei fruntar scrie „Sala Ion Caramitru” (până nu demult scriind Teatrul Național București). În nădejdea de a servi ceva la o masă cu ochii scăldând preafrumoasa panoramă a orașului așternut belvederic în vale. Dar (altă dezamăgire), din păcate eleganta și curata terasă celestă stă-nchisă peste toată iarna, așa că doar în coridorul strâmt și interior a mai fost rost de păpat ceva drăguț la vedere însă chiar scârbos la gust și la preț, drept pentru care după mai bine de-un ceas-două coborât-am și revenit-am spre lume. Pe bulevard se lungeau la trap, în decorație de surle de vuvuzea și prapuri de drapele, vreo două plutoane compacte de alți revoluționari, probabil venind dela vreun scandal în fața Parlamentului și suind dealul tot pe tradiționala rută de demonstrație populară înspre Guvern. (Cel din atât de ironica și total inadecvat numita Piață a Victoriei, în vreme ce ar fi nu numai revoluționar ci chiar foarte normal să i se zică PDFNO-dubluV, adică Piața Dezamăgirilor și Fluierăturilor Naționale dela Origini până-n VecideVeci.) Și-n urma cărui convoi liniște și pace s-a lăsat printre trecătorii perpedes, vâjvâj, trafic, toxicitate de diozixi de carboni și cenuși criminale s-au vânturat și revărsat de peste tot marele fluviu asfaltic numit bulevard auto. Totul revenind la normal și-nspre casele noastre. Foaia raportului redat mai sus plutea aproape ca o subțiratică și translucidă pungă de plastic, de-o boare dusă și-mpinsă și trasă lent, diafan, peste toate și-orice, prin aer, de unde-am pescuit-o personal cu mâna și v-am reprodus-o cu toată fidelitatea posibilă.

A doua zi, ca de foarte alte puține ori în ultimele 3 decenii, am trecut iar pe la ora 13 (1 p.m.) prin celebrul sit al Revoluției din 89. Aveam amintiri vechi și-mi imaginam că, cine știe, iar vor fi revenit pe-aici nostalgicii liberi sau măcar dezamăgiții istoriei strict contemporane. Nimic. Nimeni. Doar trecătorii banali, preocupați, autovehicolele draconice vâjâind zgomotos și stresant pe marea stradă. În atmosferă soare, dar destul de frig. După o roată de 15 minute, frig și mai rău. Din loc în loc oamenii de ieri lăsaseră candele stinse, peste tot o mare pustietate evenimențială, cotidianul anost. Până în momentul în care, mă credeți au ba, asta e, eu vă spun. Pe deasupra, rotindu-se lin într-un vânticel cât zbaterea păsăricilor din aripioare, o altă foiță. Coborând, evitându-mi mâna-undiță, lăsându-se pe-o rână și dezdoindu-se chiar pe piatra circulară a Fântânii de la Arhitectură. O iau, desigur, o citesc și iată, v-o reproduc:

Cât despre cea de-a 2-a zi după 21 Decembrie Ziua Națională a Victoriei Revoluției din 1989 era firesc să nu ne așteptăm la absolut nimic, date fiind faptele total nude din ultimi 10-15 ani, după cum era la fel de firesc să ne-așteptăm la o orice după modelul primilor 10-15. Respectiv dacă vă mai aduceți aminte, o degenerare a adunării populare și naționale din Piața Universității, căci vorbim aici despre acei revoluționari care consideră că ceremoniile de omagiere de pe 21 sunt o mare rușine și nerușinare, data și Ziua fiind confiscate de către toți hoții și bandiții care-au urmat Loviturii de Stat de pe 22 și care domnesc binemersi și astăzi. Oricum ce reușeau dumnealor veteranii revoluționari să producă era doar o ceartă continuă, de tipul infantilului pimpong ba da/ba nu, ba io/ba tu, nu tu că io, nu io că tu țipând câte-o țâră unul la altul. Și la care se mai adăugau imprecând și 2-3 bagabonți homles, după vreo oră de degerare corporală luând-o toți din loc pentru o votcă cu bere. Dar vorba mai e și că dincolo de aceste pe vremuri veneau pe 22 mici gloate buluc pentru ca, exact ca pe fiece 13 iunie, să efectueze un fel de anuală reconstituire demonstrativă, pe cât de spontană pe-atât de ilegală nebeneficiind de aprobările speciale și specifice impuse de viguroasele legi în vigoare. Poliția și jandarmeria păreau discrete și nepăsătoare totuși pregătite pentru fireasca și nobila măsură de intervenție atât pentru prevenirea tradiționalei ocupări abuzive a bulevardului și-astfel a debusolării întregii circulații din zonă cât și pentru a degaja spațiul cu toată forța și determinarea folosind mijloacele auxiliare din dotare. Numai că slavă Domnului vremurile alea duse-s. Ca și-n anualele comemorări din ultimele două decenii ne-a ajutat și de data asta Bunul Dumnezeu și Maica Sfântă ca să nu fie cazul, așa scăpând și forțele de ordine și disciplină fără cucuie ca și fără-njurături și acuzații nedrepte prin toate televiziunile dar mai ales norodu ăsta prostit și-amețit ca de drogurile demonstrațiilor din 1990 scăpând fără amenzi și cafteală pe cinste.

Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro