Administraţia Deltei Dunării vrea limitarea numărului bărcilor din rezervaţie
Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) vrea să limiteze numărul ambarcaţiunilor care fac activităţi de transport în rezervaţie, pentru a proteja habitatele naturale. Reamintim că imagini suprinse la începutul săptămânii acesteia de un fotograf în Delta Dunării arată cum o barcă plină de turiști intră din plin, cu viteză, într-un stol de pelicani.
Directoarea executivă a ARBDD, Viorica Bâscă, a declarat pentru Agerpres că în ultima perioadă a constatat o creştere a numărului cererilor de autorizare a ambarcaţiunilor cu o capacitate de până la 12 persoane care transportă mărfuri şi călători în Deltă.
- „Am constatat că sunt tot mai multe cereri de permise sau autorizări pentru bărcile de acest tip, lucru care nu a bucurat pe nimeni pentru că în acelaşi timp vedem şi ce ameninţare reprezintă viteza mare asupra stării de conservare a speciilor şi habitatelor.
- Din păcate, legislaţia nu prevede niciun fel de restricţionare, iar documentele şi condiţiile necesare pentru permis sau autorizaţie sunt foarte puţine şi sumare”, a afirmat directoarea.
Ea a mai spus că din acest an ARBDD va acţiona cu trei radare pistol în rezervaţie şi că aceste verificări au început deja, însă pentru a impune restricţii ambarcaţiunilor trebuie modificată legislaţia.
Deocamdată, nu există un studiu privind capacitatea de suport a Deltei, o estimare a numărului de turişti, a transportului, a ambarcaţiunilor.
- „Deocamdată nu avem un studiu privind capacitatea de suport a Deltei. Dacă am avea o estimare a numărului de turişti, a transportului, a ambarcaţiunilor, poate vom rămâne cu navele de mari dimensiuni. Ne-or transporta ele mai lent, dar asta se va întâmpla în condiţii mult mai propice stării de conservare a biodiversităţii”, a declarat directoarea executivă a ARBDD.
O poză cât distrugerea biodiversității
Președintele Asociaţiei de Management al Destinaţiei Turistice Delta Dunării, Cătălin Ţibuleac, spune că există sesizări privind trei sau patru incidente, dar crede că acest gen de activităţi sunt mult mai frecvente.
- „Turiştilor li se oferă la preţuri scăzute transferuri de la Bucureşti la Tulcea şi vizitarea Deltei. Un calcul matematic simplu arată că numai drumul Bucureşti-Tulcea durează patru ore şi jumătate, iar din dorinţa de a se încadra în timp, conducătorii bărcilor care preiau aceşti turişti merg pe câteva canale, cu viteze foarte mari, cu intrarea în colonii pentru a face fotografia vieţii, cu păsări în zbor, lucruri care impactează negativ asupra biodiversităţii. Astfel de vizitări toxice ale Deltei nu sunt dezirabile şi nu le susţinem”, a declarat Țibuleac.
De altfel, şi unii barcagii din Deltă cer sancţionarea celor care circulă cu viteze excesive şi sub influenţa băuturilor alcoolice.
- „De când ne-am schimbat traseele, facem zilnic zeci de kilometri şi vedem fel de fel de lucruri. Cele mai grave sunt cele în care oamenii conduc bărci sub influenţa alcoolului. Poliţia trebuie să fie mai des pe apă, ca să fim noi în siguranţă, noi cei care conducem bărcile cu turişti”, a menţionat Viorel Cersamba, angajat al unei firme de transport din satul Murighiol, citat de Agerpres.
Nici turiştii nu sunt încântaţi de numărul mare al ambarcaţiunilor din Deltă.
- „Am fost acum două săptămâni în Deltă şi am mers cu şalupa. Este un trafic de şalupe din ce în ce mai mare. Delta va ajunge un canal navigabil în care turiştii vor circula cu sutele. Pe noi ne-au dus spre pelicani foarte agresiv”, spune Costin Lianu, din Bucureşti.
Patronatele din turism din Delta Dunării contestă intensificarea controalelor
În acelaşi timp, preşedintele Asociaţiei Patronatului în Turism Delta Dunării (APTDD), Dan Iluşcă, contestă necesitatea intensificării controalelor.
- „Există un regulament de acces în Deltă pe care l-am negociat timp de opt ani cu autorităţile şi ARBDD trebuie să-l pună în practică. E adevărat că sunt oameni care nu respectă regulile, dar mare parte nu sunt din Deltă.
- Eu nu sunt de acord ca bărcile să fie oprite de zeci de mii de controale care-ţi dau sentimentul că trăieşti într-un stat poliţienesc. Am fost în toată lumea şi m-am plimbat cu bărcile în zone de război chiar, dar nicăieri nu am fost oprit. Să găsească o altă formă de verificare. Să nu vină în plin sezon să oprească barca la Letea sau mai ştiu eu pe ce canal, fiindcă turiştii se vor simţi ca nişte infractori.
- Nu cred că ar fi un lucru normal care să sprijine o activitate afectată de pandemie, turismul”, susține Daniel Iluşcă.